Duminică, odată cu tragerea clopotelor pentru binecuvântata Liturghie, am luat drumul sfintelor biserici, cu gândul de a împărtăşi cu credincioşii sighişoreni marea sărbătoare - Intrarea triumfătoare a Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim.
Am poposit la Biserica cu hramul „Buna Vestire" de pe strada Mihai Eminescu, unde, cu dragoste şi râvnă întreită, păstoreşte bunul părinte Antonel Crăciun. Mai apoi, m-am oprit la impunătoarea Catedrală Ortodoxă cu hramul „Sfintei Treimi", construită între cele două Războaie Mondiale, ai căror prea cucernici părinţi Bleahu Petru şi Mircea Ceuşean, cei care, prin rugăciune şi apropiere de Dumnezeu, netezesc calea spre Mântuire.
Mă opresc la cea mai veche biserică din Sighişoara, construită în cartierul Corneşti, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică", al cărui purtător de grijăeste părintele protopop Ovidiu Dan.
Am punctat într-o cronologie aleatorie cuvântul de învăţătură al părinţilor celor trei sfinte biserici, totul într-o zi de sfântă duminică, în care coloritul florilor a umplut văzduhul pământului de miresme înnobilate de frumos.
În cuvântul părintelui Antonel Crăciun, răzbătea acel fior al iubirii nemăsurate coborâte precum un balsam în sufletele atâtor credincioşi, iar părintele protopop Ovidiu Dan, despre patimile domnului nostru Iisus Hristos, a spus: „Este apogeul smereniei pe care Domnul Hristos o întruchipează prin jertfa Lui dătătoare de viaţă. De la Naşterea Sa în ieslea din Betleem, din Fecioara Maria, şi până la răstignirea pe cruce, întreaga viaţă a Fiului Lui Dumnezeu poate fi definită prin această smerenie care l-a caracterizat prin excelenţă, pe Domnul şi Stăpânul vieţii noastre, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos".
La ceas de sărbătoare, suntem şi noi chemaţi la Ierusalimul cel ceresc, cu sufletul, cu trăirea noastră duhovnicească, să ne evaluăm fiecare dintre noi, să vedem câte fapte bune am făcut, să vedem ce-am făcut pentru sufletul nostru, ce-am făcut unii pentru alţii, să ne contopim cu ceea ce Domnul Iisus Hristos ne cere, şi anume gândul curat, faptele bune însoţite de iubire şi multă smerenie.
Privind acum la cele 40 de zile de post care au trecut, fiecare dintre noi vede bruma de bucurie, vede că la capătul acestei încercări ne întâmpină Hristos cel Înviat „cu moartea pre moarte călcând", cel care ne primeşte pe fiecare dintre noi să mergem împreună cu EL, pe înălţimile Golgotei.
Pericopa citită de Florii ne face să fim părtaşi, aducându-ne aminte an de an de patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să înţelegem că nu în zadar Mântuitorul Iisus Hristos, ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, aşa cum mărturisim în crezul nostru creştin ortodox, a venit să răscumpere omul din robia păcatului.
Fiecare dintre noi are o cruce de dus, fiecare dintre noi îşi ştie năzuinţele, trebuinţele, durerea şi bucuriile, păcatele, dar îşi ştie şi virtutea. De Florii, precum pruncii înaintea Domului Iisus la intrarea în cetatea Ierusalimului, ne dezbrăcăm de hainele păcatului, cu gândul că suntem ai Lui Hristos, că inima noastră va fi lângă inima Domnului Iisus Hristos şi lângă inima Maicii Domnului.
Lumea, în freamătul ei, caută ceva, ceea ce depăşeşte înţelegerea umană, ca oameni, ca trăitori: cum să caute cale spre Mântuire, când unii luptă împotriva bisericilor, cum să caute cuvântul Lui Dumnezeu, când vedem că păgânii, ereticii, luptă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos?!
Au ajuns oamenii să-şi mute vina lor, să-i pună vină Lui Dumnezeu. Dacă ar putea lumea aceasta, l-ar da afară pe Dumnezeu din lumea Creaţiei Sale. Dumnezeu vine spre a noastră mântuire, cu toată slava Împărăţiei Lui, acolo unde dorim toţi să fim. Şi noi, ca şi cei care l-au întâmpinat pe Hristos, lepădăm haina cea grea a păcatului, şi noi venim cu sufletul curat şi îl însoţim pe Dumnezeu, acolo spre sfânta cruce de unde ne împărtăşim în continuu, din Liturghie în Liturghie, din sărbătoare în sărbătoare, prin jertfa Mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.
