Un mare răufăcător, după ce a trăit o viaţă de nelegiuiri, şi-a luat îndemnul să se pocăiască. A mers la un pustnic şi i-a spus gândul. Pustnicul l-a sfătuit:
– Ia un butoi mare şi-l umple cu apă! Şi când o fi plin, să ştii că Dumnezeu te-a iertat.
Omul merse şi făcu aşa, dar din ce turna, din aia butoiul rămânea gol. Turna zadarnic. Începu atunci să se mâhnească, zicându-şi:
– Se vede treaba că nu găsesc iertare la Dumnezeu…
Aşa de mare era mâhnirea lui, încât începu să-i curgă lacrimile. Atunci s-a petrecut o minune. Butoiul s-a umplut pe dată, iar omul simţi în suflet mângâierea iertării lui Dumnezeu.
Numai prin lacrimile căinţei putem căpăta de la Dumnezeu iertarea păcatelor noastre.