Activităţile extracurriculare derulate la Şcoala Gimnazială Bahnea au fost numeroase.
De 1 Decembrie 2015, Ziua Naţională a României, elevii claselor V-VIII A, B au prezentat un montaj literar-artistic în limbile română şi maghiară, pregătiţi de profesorii Cosmina Oargă, Corina Bogdan, Minodora Bold, Balogh Elisabeta, Bordi Andras, Tamas Gyongyi, Puskas Csilla. Profesorul de istorie Mihai Şuteu a subliniat faptul că anul 1918 a fost un an de împlinire a voinţei de unire a poporului român, un an de vârf al inteligenţei politice când s-a realizat România Mare, prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia.
Ziua de 10 decembrie 2015 a fost o zi de neuitat pentru câţiva dintre elevii claselor VI-VIII A, de la Şcoala Gimnazială Bahnea. Pregătiţi de doamnele profesoare Cosmina Oargă şi Minodora Bold, elevii îmbrăcaţi în costume populare au interpretat colinde tradiţionale în cadrul Concursului Interjudeţean de Colinde, „Tradiţii şi Obiceiuri de Crăciun”, ediţia a II-a „HRISTOS SE NAŞTE, MĂRIŢI-L”, coordonat de doamna prof. de religie Doina Barb. Elevii au fost răsplătiţi pentru activitatea desfăşurată cu diplome şi dulciuri.
18 decembrie 2015 va rămâne pentru mult timp în sufletul elevilor de la Şcolile Primare Cund, Bernadea, Bahnea (secţia română şi maghiară), Daia şi Şcolile Gimnaziale Gogan, Idiciu, Bahnea, (secţia română şi maghiară) pregătiţi de cadrele didactice, au participat la Festivalul de Tradiţii şi Obiceiuri de Crăciun Bahnea 2015. Festivalul a început cu discursul preotului ortodox Irimie Gherman, care a reamintit faptul că sărbătoarea de Crăciun inseamnă rugăciune, colinde, bucurie şi pace în suflet. Preotul reformat Fehervari Balint a precizat că această perioadă trebuie să fie un prilej de dărnicie, bunătate.
Mesajul domnului director prof. Ilie Manuel Bocai a fost de bucurie, speranţă, pace, iubire divină.
Domnul consilier judeţean Mircea Pop a subliniat faptul că încă se păstrează vii tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun şi că în mare parte acestea se datorează conducerii Şcolii Gimnaziale Bahnea prin implicarea în activităţile care trebuie să continue an de an.
În programul de dansuri pregătit de prof. Bordi Andras, elevii claselor I-VIII B, secţia maghiară au prezentat patru obiceiuri: pregătirea de Advent, umblatul cu Betleemul, colindatul, balul de Crăciun, fiecare obicei având semnificaţia lui, mesajul fiind întoarcerea la sacru şi păstrarea tradiţiilor.
Elevii claselor IV-VIII A, îmbrăcaţi în costume populare şi pregătiţi de profesoarele Cosmina Oargă, Corina Bogdan, Minodora Bold ne-au încântat cu cântece şi poezii de Crăciun.
Spectacolul a continuat cu cântece în limba engleză pregătite de profesoara Corina Bogdan. Elevii au fost serviţi cu cozonac şi suc.
Cuvântul de încheiere a aparţinut profesorului Şuteu Mihai, care a mulţumit sponsorilor: AIDA S.R.L., A.F. STUPARI KINGA, CESIRO SIGHIŞOARA, GEMACO S.R.L.
De remarcat este faptul că directorul şcolii, prof. Ilie Manuel Bocai a făcut eforturi şi a încheiat un parteneriat de colaborare cu o asociaţie caritabilă din Bucureşti MERCY CHARITHY BOUTIQUE, coordonaţi de doamna Alina Ţiplea. 10 voluntari au adus celor prezenţi pe scenă nu numai cadouri consistente, mobilier nou la GPN Cund, iar actualmente au un proiect deosebit împreună cu domnul director pentru Şcoala Gimnazială Bahnea. Nu putem decât să spunem MULŢUMIM, MERCY CHARITHY BOUTIQUE pentru sprijinul acordat.
Profesorul Balogh Emerich a transmis cele mai frumoase gânduri din partea Primăriei şi Consiliului Local, reprezentaţi de primarul Jors Ioan şi viceprimarul Alexandru Şuteu . Elevii au primit pachete cu dulciuri.
În 22 Ianuarie 2016 elevii pregătiţi de profesoarele Cosmina Oargă, Corina Bogdan au prezentat un program omagial dedicat zilei de 24 Ianuarie. Domnul director prof. Ilie Manuel Bocai a afirmat că unirea Principatelor Române a fost un act al demnităţii săvârşit de naţiunea română şi un prim pas pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.Sub îndrumarea prof. Mihai Şuteu, eleva Roxana Stoica din clasa a VIII-a A a prezentat un referat intitulat „Mica Unire din 24 Ianuarie 1859″, amintind momentele importante ale Unirii.
„Şi când Moldova-n horă/Cu Muntenia s-a prins,/Dorul nostru de Unire /Tot mai tare s-a aprins”.