La data de 27 noiembrie a acestui an, s-au împlinit 75 de ani de când România a fost forțată să renunțe la unul dintre cei mai de seamă dintre politicienii săi și totodată un remarcabil istoric, memorialist, documentarist, critic literar, profesor universitar și academician român, Nicolae Iorga, printr-un asasinat regizat de legionari. De regulă, crimele înfăptuite de Mișcarea Legionară aveau un așa-zis suport justițiar, fiind de cele mai multe ori întemeiate pe descoperirea unor trădări ale intereselor naționale și recunoscute pe față, îmbrăcându-se în acest mod cu o aură eroică. Din păcate, însă, ascensiunea acestei grupări politice la puterea statului a determinat și un derapaj al controlului asupra multor asasinate, care nu aveau nicio legătură cu actele de „justiție”. Măsurile luate de acești jucători pe scena politicului anilor ’40, au schimbat cursul istoriei și, prin asasinarea lui Nicolae Iorga, au atras asupra lor în mod iremediabil dezaprobarea unei întregi națiuni.

Documentele acelor vremuri menționează că în data de 27 noiembrie 1940, la ora 17:30, la locuința din Sinaia a lui Nicolae Iorga, s-au prezentat șapte indivizi care susțineau că aparțin Poliției Legionare a capitalei și că îl vor conduce pe academician la un interogatoriu. A doua zi, trupul istoricului a fost descoperit de către niște țărani, ciuruit de gloanțe și aruncat pe câmpul dintre Ploiești și comuna Strejnic, împreună cu nouă tuburi de cartușe. Asasinii au motivat crima prin răzbunarea uciderii liderului lor, Corneliu Zelea Codreanu, pentru care presupuneau că este vinovat Iorga, deși, este consemnat faptul că profesorul a adresat câteva scrisori instanței solicitând suspendarea procesului în care liderul legionar era implicat. Scrisorile au fost redactate pe fondul urmăririi și amenințării sale constante, dar nu au schimbat cu nimic cursul procesului. Nicolae Iorga devenise agitat și conștientiza acut că era posibil să fie executat de legionari, lucru pe care îl împărtășăse familiei sale cu puțin timp înainte de asasinat.

Plata pentru crimele de genul celei a cărei victimă a devenit Nicolae Iorga, a fost că legionarii au fost scoși mai târziu de la guvernare. Acest lucru însă nu l-a adus înapoi pe Iorga pentru a-și continua în liniște lucrul la „Istoria Universală”, care a rămas să îl aștepte pe masa de birou. Moartea sa a fost violentă, „cea mai odioasă crimă de la tăierea capului lui Miron Costin încoace”, după cum relatau personalitățile istorice ale acelor vremuri. La Universitatea din București nu a fost arborat steagul negru de doliu, dar acesta nu a lipsit de la aproximativ 47 de alte universități și academii din lume la aflarea veștii. Criminalii nu au fost găsiți toți și nici pedepsiți, se pare dintr-o necoordonare voită a forțelor de ordine. Filmul asasinatului ilustrului nostru istoric este plin și azi de controverse, dar există câteva mărturii scrise, chiar dacă acestea nu au fost demonstrate, cum că profesorul ar fi fost schingiuit și batjocorit înainte de a fi împușcat, legionarii care au participat la atentat lăudându-se chiar că i-au tăiat organele genitale și i le-au îndesat în gură. Și pentru ce? Pentru opoziția manifestată față de ideea de comerț legionar pusă la punct de Codreanu și pentru că Iorga susținea că Mișcarea Legionară pregătea o revoluție împotriva ordinii de drept. La atacurile vădite ale lui Iorga, s-a adăugat procesul lui Codreanu, urmare căruia, acesta a fost trimis la Jilava împreună cu alți legionari, pentru încercarea de răsturnare a ordinii de stat. La marginea unei păduri, gardienii i-au sugrumat pe toți legionarii trimiși la muncă silnică, fapt pentru care facțiunile legionare l-au considerat pe Nicolae Iorga vinovat.

Viziunea lui Nicolae Iorga asupra societății și politicii, se afla la un punct de confluență al conservatorismului tradiționalist, naționalismului etnic și conservatorismului național. Cea mai vizibilă luare de poziție în plan politic a fost aceea de opoziție față de ultimatumul impus de URSS privind cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, pentru care a solicitat cu insistență apărarea armată. Însă, toate studiile, lucrările și acțiunile sale nu au făcut decât să întărească ideea că Nicolae Iorga nu a fost altceva decât „un patriarh al culturii române”, care și-a săpat numele în pământul țării pentru eternitate.

 

Lasă un răspuns