CEA DE-A 110-a ADUNARE GENERALĂ A ASOCIAŢIUNII ASTRA

Distribuie pe:

Reunind unităţile sale organizatorice - despărţămintele - din ţară şi din afara graniţelor sale, mirifica şi încărcata de istorie Ţară a Moţilor a fost onorată să găzduiască, între 9-11 octombrie 2015, cea mai importantă formă de activitate a Asociaţiunii - Adunarea Generală anuală - ajunsă la ediţia cu numărul 110. Suprapusă unei comemorări locale, deoarece Abrudul a mai găzduit asemenea evenimente în alte patru rânduri ( prima în 1865) şi a împlinirii a 25 de ani de la reluarea activităţii astriste, după revoluţia decembristă din 1989, sub deviza „ASTRA REDIDIVA", adunarea a reunit delegaţi din 43 de despărţăminte, din 143 de cercuri active în 28 de judeţe, precum şi oaspeţi din Republica Moldova, Serbia şi Ucraina.

Caracterizarea de excepţie a titlului se datorează, pe de o parte, valorii şi arealului de participare, iar pe de altă parte, modului de organizare, programului excelent pus la punct şi derulat, calităţii luărilor de cuvânt, valoarea comunicărilor, luărilor de poziţie faţă de realităţile societăţii româneşti, profunzimea hotărârilor adoptate. Prezenţa preşedintelui Academiei Române, acad. Ionel Valentin Vlad, a preşedintelui Asociaţiunii, prof. univ. dr Dumitru Acu, a acad. Emil Burzo, preşedintele Filialei din Cluj a Academiei, a înalţilor reprezentanţi ai Bisericii, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, şi Preasfinţitul Claudiu al Bisericii Unite, a rectorului Universităţii „1 Decembrie" din Alba Iulia, precum şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, ec. Ioan Dumitrel, a primarilor din Abrud, Câmpeni şi Zlatna, au dat o notă de oficialitate, de mare respect şi consideraţie pentru Asociaţiunea ASTRA.

Programul, derulat pe parcursul celor trei zile, a început vineri, 9 octombrie, cu un itinerar comemorativ, de vizitare a obiectivelor istorice din Abrud, având ca însemne ale mureşenilor pe Al. Papiu-Ilarian şi Vasile Moldovan, participanţi la Revoluţia paşoptistă, continuată în oraşul Câmpeni şi încheiată la locul natal al lui Avram Iancu, unde, din iniţiativa Astrei, s-a întemeiat, încă din vară, o bogată bibliotecă.

Ziua de 10 octombrie, foarte densă, a avut două părţi. Prima în plen, cu discursurile oficialităţilor, ale invitaţilor şi ale conducerii asociaţiunii, în cadrul căreia, doamna ec. Maria Precup, primar de Reghin, a prezentat un apreciat discurs. A doua parte a fost dedicată comunicărilor tematice, din cele două secţiuni despre „Obiectivele şi perspectivele Astra Redidiva", mureşenii fiind reprezentaţi prin excelenta expunere a domnului Lazăr Lădariu. A doua secţiune a fost despre „Asociaţiunea Astra în Munţii Apuseni", având o participare îndeosebi locală. Finalul zilei a constat în Adunarea generală propriu-zisă, în care s-au prezentat şi aprobat documentele statutare; Raportul de activitate pentru anul 2014, Programul de activităţi pentru anul 2015, Bilanţul contabil pentru 2014, Rezoluţia Adunării şi Proiectul de hotărâri. Programul zilei s-a încheiat cu un deosebit spectacol folcloric specific Ţării Moţilor, care, realmente, a încântat auditoriul.

Abrud, Bucium, Detunata a fost cadrul de desfăşurare a celei de-a treia zi.

La Abrud s-a derulat şedinţa de închidere a adunării, s-au transmis mesajele de mulţumire şi apreciere pentru ceea ce Despărţământul „Iosif Şterca - Suluţiu" din Abrud-Câmpeni, sprijinit exemplar de administraţia locală şi judeţeană, a oferit participanţilor, apoi s-au făcut mai multe lansări de cărţi nou apărute. A urmat deplasarea la Detunata prin localitatea Bucium, cu o oprire aici, la monumentul dedicat luptei eroice a moţilor pentru apărarea Apusenilor la 1848, apoi sosirea la poiana-monument al naturii, Detunata, unde, în urmă cu 150 de ani, s-a desfăşurat cea de-a patra Adunare Generală a ASTREI, în 1865, după patru ani de la înfiinţare, la care a fost prezent şi Avram Iancu. Acolo, pe o coloană de bazalt, a fost dezvelită o placă comemorativă dedicată evenimentului cu concursul primăriei locale.

Mureşenii care au fost la Abrud pot avea motive de bucurie şi satisfacţie, mai întâi pentru prezenţa în prezidiu şi discursul doamnei Maria Precup, moment evidenţiat chiar de preşedintele Academiei, apoi de primirea Premiului ASTRA 2014, de către preşedintele ASTREI Reghin, prof. Marin Şara, pentru exemplara comunicare a domnului Lazăr Lădariu, pentru primirea Diplomei de Excelenţă de către jurist Ilie Frandăş, alegerea în Comisia de hotărâri, şi acordarea Diplomei de Merit şi Recunoştinţă prof. Ionel Covrig şi doamnei Iulia Chertes.

Aşadar, au fost trei zile speciale, care pentru organizatori au reprezentat o veritabilă sărbătoare, dar pentru care au depus un efort material, fizic şi intelectual de neimaginat, al cărui rezultat rămâne onorat în viaţa şi istoria ASTREI, organizaţie al cărei rol în societatea românească se afirmă neîncetat.

Felicitările şi mulţumirile noastre pentru urmaşii lui Avram Iancu, ai lui Horea, Cloşca şi Crişan, pentru trecutul lor glorios şi urări de mai mult, mai bine pentru prezent. VIVAT ASTRA!

Lasă un comentariu