Fiii lui Iosif erau departe de al simpatiza pe Iisus și lucrarea Lui. Veștile care ajungeau la ei cu privire la viața și lucrarea Lui îi umpleau de uimire și neliniște. Cu puțin timp înainte de lucrul acesta Iisus făcuse a doua minune de vindecare a unui demonizat, orb și mut, iar fariseii repetaseră acuzația: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!” (Matei, capitolul nr. 9, versetul nr. 34). Numai prin Duhul Sfânt lucrează Dumnezeu în inimă. Când Duhul cel sfânt este respins definitiv, Dumnezeu nu mai poate face nimic. Dovada puterii și a harului său i-a umplut de mânie. Iisus a zis: „În ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care îl vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi osândit. Duhul necurat, când a ieșit din om, umbla prin locuri fără apă, căutând odihnă, și n-o găsește. Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea” și, când vine în ea, o găsește goală, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu el alte șapte duhuri, mai rele decât el, intră în casă și locuiesc acolo.
În timp ce Iisus îi învăța încă pe oameni, ucenicii i-au adus vestea că mama și frații Lui erau afară și doreau să-l vadă. El știa ce este în inima lor și i-a răspuns celui ce îi adusese știrea aceasta: „Cine este mama Mea și care sunt frații Mei?” Apoi și-a întins mâna spre ucenici și a zis: „Iată mama și frații Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela îmi este frate, soră și mamă.” Era o familie unde îi plăcea să meargă – familia lui Lazăr, a Mariei și a Martei, deoarece, în atmosfera credinței și a iubirii, inima Lui găsea odihnă.
Adesea, El își putea găsi liniștea numai când se afla singur, în comuniune cu Tatăl Său ceresc. În legile date lui Israel, este o frumoasă ilustrație cu privire la legăturile dintre Hristos și poporul Lui. Când un evreu era silit, din cauza sărăciei, să se despartă de moștenirea lui și să se vândă chiar pe sine ca rob, datoria de a-l răscumpăra pe el și averea lui îi revenea celei mai apropiate rude (Leveticul, capitolul nr. 25, versetul nr. 25, versetul nr. 47-49. Rut capitolul nr. 2, versetul nr. 20). El a devenit ruda noastră pentru a ne putea mântui. „Nu te teme, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume, ești al Meu”, zice El. De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine și popoare pentru viața ta” (Isaia, capitolul nr. 43, versetul nr. 1, versetul nr. 4). Hristos iubește ființele cerești care înconjoară tronul său, dar cum poate fi măsurată iubirea cea mare cu care ne-a iubit pe noi? Noi nu putem s-o înțelegem, dar putem ști din experiență că e adevărată. Iar dacă păstrăm legătura de rudenie cu El, cu câtă iubire vom privi la aceia care sunt frații și surorile noastre în Domnul! Nu ar trebui să ne grăbim să recunoaștem pretențiile rudeniei noastre dumnezeiești? Fiind adoptați în familia lui Dumnezeu, nu ar trebui să-l onorăm pe Tatăl nostru și rudenia noastră?