Programul Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate a fost modificat printr-o hotărâre de Guvern, în sensul că de ajutoare alimentare vor beneficia şi persoanele fără venituri. Pe de altă parte, numărul beneficiarilor se va extinde, întrucât limitele de venituri din pensii şi indemnizaţii de şomaj eligibile pentru primirea ajutoarelor alimentare vor creşte de la 400 lei pe lună, la 450 lei pe lună.
O altă modificare a fost operată în modul de repartizare a alimentelor, renunţându-se la distribuţia pe bază de cupoane şi folosirea bazei de date oferită de autorităţile locale.
Totodată, actul normativ stabileşte caracteristicile tehnice ale produselor care fac obiectul ajutoarelor şi dispune ca, prin direcţiile judeţene ale ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) să fie efectuate verificări ale alimentelor livrate de furnizori.