Seară multiculturală de socializare a migranţilor din judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud

Distribuie pe:

În seara zilei de 19 iunie 2015, Centrul de Informare pentru Străini Târgu-Mureş,  din cadrul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Filiala Târgu-Mureş, colaborator al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) - Biroul din România a organizat la Teatrul de Vară din Târgu-Mureş, o seară multiculturală de socializare a migranţilor din judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud. La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai instituţiilor colaboratoare, ai presei locale şi cetăţeni RTT (care nu provin din ţările membre UE). Evenimentul a avut ca scop stimularea integrării migranţilor, facilitarea comunicării interinstituţionale şi asigurarea cunoaşterii proiectului care se derulează pe plan local prin intermediul centrului. Au participat beneficiari aflaţi în evidenţa centrului proveniţi din Japonia, Zimbabwe, Algeria, Tunisia, Republica Moldova etc.

În calitate de colaboratori ai Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) - Biroul din România, Centrul de Informare şi Consiliere pentru Migranţi din Târgu-Mureş derulează activităţi în cadrul proiectul „Coordonarea naţională a acţiunii de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe (RTT) în România", implementat în perioada august 2014 - iunie 2015. Obiectivele specifice ale proiectului vizează îmbunătăţirea situaţiei resortisanţilor ţărilor terţe (RTT), prin asigurarea de asistenţă şi servicii specifice, adaptate nevoilor acestora. Activităţile proiectului vin în întâmpinarea nevoilor migranţilor din România, prin oferirea mai multor tipuri de servicii: asigurarea de servicii de informare şi consiliere care să răspundă nevoilor lor de integrare, asistarea migranţilor pentru accesarea serviciilor medicale, sistemului educaţional, juridic, al asistenţei sociale, al asigurărilor sociale, consiliere în vederea accesării pieţei muncii în România, inclusiv prin înscrierea acestora la cursuri vocaţionale şi asigurarea de asistenţă materială. Cooperarea cu instituţiile centrale şi locale cu atribuţii în gestionarea nevoilor migranţilor este de asemenea un obiectiv important.

Proiectul este finanţat de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), prin Fondul European de Integrare a resortisanţilor ţărilor terţe, Programul Anual 2013.

 

Lasă un comentariu