Pentru prima oară în județul Mureș, în perioada 15-17 mai 2015, secția de Gimnastică Ritmică a Liceului cu Program Sportiv „Szasz Adalbert” din Târgu-Mureș, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, organizează Campionatele Naționale Școlare de Gimnastică Ritmică. Competiția se adresează tuturor categoriilor de vârstă, de la 6 la 19 ani. Sunt așteptate să participe 170 de sportive, de la 9 cluburi din România. Programul competiției: vineri, 15 mai – orele 9-20, sâmbătă, 16 mai – orele 9-20, duminică, 17 mai – orele 9-14. Cluburi participante: L.P.S. Baia Mare, C.S.Ș. Nr. 2 Baia Mare, L.P.S. Bistrița, C.S.Ș. Reșița, C.S.Ș Nr. 1 Timișoara, L.P.S. „Szasz Adalbert” Târgu-Mureș, L.P.S. Bihorul Oradea, C.S.Ș. „Anghel Saligny” Iași, C.S.Ș. Nr. 1 Constanța. Aflată la granița dintre Sport și Artă, Gimnastica Ritmică îmbină elemente de balet, gimnastică, acrobație și dans, realizate cu cinci obiecte specifice: Coardă, Cerc, Minge, Măciuci și Panglică, toate desfășurându-se în perfectă armonie cu muzica. Competiția este organizată de Liceul cu Program Sportiv „Szazs Adalbet” Târgu-Mureș, Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean Mureș, cu sprijinul Primăriei Târgu-Mureș, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Mureș și al mai multor companii: Hirschmann România, Anvergo, Primex Mureș, Aquaserv, Avon, Darina, Dafcochim, Herliz România, Astor-Valpet, Nordenlor, Complex VIA, Profireklam, Verdi Invest.

Lasă un răspuns