Obiectele și mobilierul de joacă din parcul de la Platoul Cornești au ieșit din perioada de conservare din timpul iernii și sunt gata să fie „exploatate” de cei mai tineri târgumureșeni. Pe tot parcursul verii, copiii se pot bucura de joaca în aer liber, într-una din cele mai îndrăgite zone de recreere și divertisment din oraș. Printr-un proiect finanțat din fonduri europene, întreaga zonă de agrement de la Platoul Cornești intră, în această primăvară, într-un amplu proces de reamenajare și modernizare, ale cărui obiective vizează, printre altele, trenulețul de agrement, fântâna arteziană, traseul mountain bike, skatepark, pista de alergare, astfel că, atât cei mici, cât și cei mari vor avea parte de surprize plăcute din partea municipalității.