ASA Târgu-Mureş a obţinut încă o victorie, miercuri, 8 martie, împunându-se cu 2-1, în Giuleşti, împotriva Rapidului, într-o partidă tensionată. ASA a dominat partida, cu o posesie mult mai bună fiind echipa superioară din toate punctele de vedere. După cum s-a jucat însă în primele 70 de minute de joc, nimic nu anunţa agitaţia din finalul jocului. ASA a deschis scorul în minutul 70 pe contraatac la o fază construită de Goga şi Zicu şi finalizată de Hora. Mureşenii s-au desprins pe tabelă 7 minute mai târziu, după o execuţie perfectă a lui Manolov: o lovitură de cap de la 14 metri care l-a lăsat fără reacţie pe Buchta. Cu 3 minute înainte de final, fostul rapidist Marius Constantin a fost eliminat după ce a văzut al doilea galben. La faza următoare, giuleştenii au marcat golul de onoare prin Săpunaru. Rapid – ASA Târgu-Mureş s-a terminat 1-2.

Mă bucură că e prima mea victorie împotriva Rapidului. A fost o atmosferă frumoasă, fanii au cântat tot meciul. Din păcate pentru ei, jocul nu s-a terminat foarte bine. Suporterii m-au stropit cu apă, dar s-au luat de mamă şi de copii. Rapid nu merită să retrogradeze. Ar fi păcat.

Sunt 3 puncte importante. Ne aşteaptă o partidă foarte grea sâmbătă, cu Craiova. Nu avem timp să ne refacem, încercăm să ne recuperăm. Craiova vine după 19 meciuri fără înfrângere. Este clar că ne gândim la titlu şi visăm la acest lucru”, a declarat Liviu Ciobotariu, antrenorul principal al ASA Târgu-Mureş.

Cu această victorie, ASA ajunge la 52 de puncte. Aceasta a fost a patra victorie consecutivă pentru „roş-albaştrii”, care încă reprezintă o ameninţare pentru campioana en-titre, Steaua.

Pentru ASA Târgu-Mureş au evoluat: Stăncioiu – Feussi, M. Constantin, Bejan, Sepsi – Gorobsov, Voiculeţ – Goga, Zicu (80-Ivan Gonzalez), Bumba (55-Hora) – Manolov (90-Balaur). Sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 16.30 pe Stadionul Trans-Sil, ASA va primi replica formaţiei CSU Craiova, ocupanta locului IV, neînvinsă de 19 etape. Un derby pentru Europa League, un derby care continuă din Liga a II-a. 

Lasă un răspuns