Aproximativ 2.000 de mureşeni au sărbătorit duminică, 15 martie, la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu-Mureş, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, una dintre cele mai importante sărbători naţionale ale concetăţenilor noştri de etnie maghiară. S-a comemorat 167 de ani de la declanşarea acţiunilor revoluţionare din 1848 când, în 15 martie, la Budapesta, a pornit Revoluţia Ungară. S-au cântat melodii patriotice, s-au recitat poezii, s-au depus coroane şi nu în ultimul rând s-au ţinut discursuri din partea politicienilor maghiari.
Steagul ungar şi cel secuiesc, alături de cel român
Manifestarea de la Monumentul Secuilor Martiri a început la orele 16.00 cu o slujbă religioasă. Au urmat o serie de interpretări artistice ale unor elevi ai Liceului „Bolyai Farkas”. Cei prezenţi au cântat cu patos şi cu o urme de lacrimi în ochi, mai ales cei în vârstă, care au prins momente din istoria trecută, cântece patriotice maghiare. Oamenii au fluturat steaguri ale Ungariei, dar şi ale aşa-zisului Ţinut Secuiesc, doar organizatorii arborând steagul naţional românesc. Cei prezenţi au aplaudat cu frenezie mesajul premierului Ungariei, Viktor Orban, transmis de Lukács Bence Ákos, consulul Ungariei la Miercurea Ciuc, şi mai puţin pe cel al premierului României, Victor Ponta, citit de subprefectul Nagy Zsigmond. Au mai luat cuvântul viceprimarul Peti Andras, Soós Zoltán, directorul Muzeului Judeţean Mureş, dar niciun lider naţional al UDMR.
Mesaj de unitate din partea politicienilor UDMR
Deşi nu a luat cuvântul la tribună, poate şi din cauza ultimelor mediatizări din presa centrală, fostul ministru Borbely Laszlo a vorbit presei despre modul în care maghiarii şi românii ar trebui să se înţeleagă: „Trebuie să avem un dialog, români, maghiari, toţi cei care aici vrem binele Ardealului, vrem binele României. Nu este niciun fel de problemă dacă noi, cei din Ardeal, avem unele comemorări care ţin de această zonă a României. Asta nu înseamnă că e separatism, înseamnă că fiecare are tradiţia lui prin diferitele regiuni ale României, are sărbătorile lui proprii. Deci acesta este mesajul meu: haideţi să punem de-o parte ce ne desparte şi haideţi să vedem cum găsim o cale prin care şi românilor, şi maghiarilor, şi tuturor să le fie mai bine”, a spus Borbely. Deputatul UDMR a anunţat că se vor organiza evenimente comemorative de 20 martie, unde vor fi prezenţi invitaţi importanţi. „Iată că şi noi (UDMR, n.r.) am început un dialog, vom avea o întâlnire în 20 martie, când vin şi personalităţi de seamă, va veni fostul preşedinte Emil Constantinescu şi fostul premier Petre Roman la întâlnirea de la Târgu-Mureş, la un dialog”, a mai declarat Borbely Laszlo. „În fiecare an trebuie să ne plecăm capul în faţa predecesorilor noştri, martirilor, care şi-au jertfit viaţa pentru idealul de libertate. Nu toate naţiile s-au luptat şi s-au sacrificat atât de mult pentru libertate aşa ca ungurii de pretutindeni.”, a declarat Peti Andras, viceprimarul municipiului Târgu-Mureş.
Dorin Florea îl dă în judecată pe Kelemen Hunor pentru calomnie!
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu a fost atât de împăciuitor în declaraţii, mai ales că a fost huiduit de proprii conaţionali la Sfântul Gheorghe. Liderul politic maghiar l-a jignit pe edilul local din Târgu-Mureş, numindu-l „sonat”. „Nu preşedintele are astfel de atribuţi, preşedintele nu are ce să salveze dacă un primar (nr. Dorin Florea) este uşor sonat. Nu eu dau aprobarea. Dacă un primar este sonat n-ai ce să-i faci, rămâne sonat. […] Fiindcă interzice nişte lucruri care ar trebui să fie normale, libertatea de exprimare şi libertatea de manifestare.”,a declarat Kelemen Hunor. Referitor la declaraţiile descalificante făcute de preşedintele UDMR Kelemen Hunor, după ce a fost fluierat la mitingul din 15 martie 2015, de la Sfântul Gheorghe, judeţul Covasna, primarul municipiului Târgu-Mureş, Dorin Florea, a declarat: „Funcţia de primar al târgumureşenilor, români şi maghiari deopotrivă, presupune întotdeauna echilibru şi înţelepciune, nu limbuţie politicianistă de cel mai scăzut nivel, aşa cum am văzut în aceste declaraţii. În disperare de cauză, după ce a fost fluierat şi huiduit, Kelemen Hunor găseşte de cuviinţă să scape de întrebările incomode ale presei aruncând jigniri în stânga şi în dreapta. Îl vom da în judecată pentru aceste afirmaţii descalificante şi suburbane.”