Prazul (Allium porum) este o plantă erbacee bienală, leguminoasă, originară din zonele vecine Mării Mediterane (Egipt, Grecia și Asia Mică). Este simbolul național al Tării Galilor. În Egiptul Antic, prazul era venerat ca un zeu. La noi este foarte renumit în Oltenia. Se cultivă din cele mai vechi timpuri, chiar de pe vremea vechilor egipteni, care îi atribuiau proprietăți afrodisiace. Apoi, l-au plantat și folosit romanii după care s-a extins în întreaga Europă.

Prazul conține apă 87-90%, hidrați de carbon, proteine, glucide, lipide, glucoză, fructoză, zaharoză, grăsimi, substanțe minerale (potasiu, calciu, fosfor, clor, magneziu, fier, mangan, zinc, sodiu), fibre alimentare, polifenoli, ulei volatil, saponine și vitamine A, B, C, E, K, PP, B6. Conține și un nivel important de azot, ceea ce îl face un bun constructor și regenerator.

Partea comestibilă este porțiunea albă a plantei, dar și frunzele. Prazul se alege în funcție de diametrul acestuia, astfel că, cu cât este mai mare în diametru, cu atât este mai fibros. Trebuie să fie drept, ferm, cu frunze verde deschis și bulbul alb. Prazul se folosește în gastronomie atât în stare crudă, alături de preparate, în salate, sau gătit pentru prepararea diverselor tipuri de mâncăruri, dar poate fi administrat și în scop terapeutic, beneficiind de numeroase substanțe cu potențial vindecător. În scop fitoterapeutic se utilizează bulbul și semințele. El face parte din aceeași familie botanică cu ceapa și usturoiul și împart aceleași proprietăți terapeutice, dar ceapa și usturoiul nu sunt atât de puternice.

Planta are rol antiseptic, bacteriostatic, stimulează imunitatea, scade riscul cancerului de colon, prostată, sân, ovarian, are efecte laxative, emolient, efect expectorant, diuretic, favorizează eliminarea toxinelor din organism, lubrefiază pereții intestinali, grăbește evacuarea intestinelor, antiinflamator, antiseptic, carminativ, hipotensiv, stomahic, diuretic, expectorant, hipogliceminant, tonic și vasodilatator. Este foarte util în îndepărtarea paraziților intestinali.

Este recomandat și în boli de nutriție: rahitism, obezitate, diabet. Cercetătorii germani au descoperit că frunzele de praz conțin o substanță monozaharidică denumită „All-Ozem” ce acționează direct asupra insulinei, crescând efectul hipoglicemiant al acesteia.

Prazul consumat ca atare sau decoctul din frunze poate ajuta la înlăturarea gripei, anginei, afecțiunilor cardiace, arterite, astmului bronșic, bronșitelor, traheitelor, laringitelor, afecțiunilor respiratorii, hemoragiei nazale, constipației, enterocolitelor, atoniei digestive, fermentațiilor intestinale și a altor tulburări digestive. Este un aliment miraculos pentru persoanele ce suferă de boli cardiovasculare, deoarece conține un flavonoid deosebit de important, denumit kampferol, ce protejează vasele de sânge.

Prazul și preparatele fitoterapeutice din această plantă sunt contraindicate în litiaze renale sau biliare din cauza oxalaților (acidul oxalic în contact cu calciul poate forma cristale care se depun în rinichi sau vezica biliară).

Lasă un răspuns