Conform principiului înlănțuirii, în sensul că „toate se leagă de toate”, o orchestră simfonică valoroasă atrage dirijori mari, iar aceștia împreună, prin nivelul actului interpretativ, un public numeros. Fenomenul se petrece de mai multă vreme la Târgu-Mureș și spre satisfacția generală el este în rapidă creștere. Se constată că Filarmonica din Târgu-Mureș este abordată de tot mai mulți dirijori de renume, din țară și străinătate (un dirijor valoros nu-și face de lucru cu o orchestră modestă), prin aportul cărora se realizează concerte cu mare rezonanță în spațiul public. De aceea sala mare a Palatului Culturii, unde își are sediul, este plină de iubitori ai muzicii clasice și al căror număr este în creștere constantă.

Lucrul acesta avea să-l remarce, în plin concert, unul dintre cei mai mari dirijori ai României, Ilarion Ionescu-Galați, cunoscător al mediului mureșean, cu prilejul concertului de joi, 12 februarie a.c., însoțit de fiul său Florin Ionescu-Galați, violonist de mare talent, care împreună cu orchestra târgumureșeană au avut satisfacția realizării unui concert de mare ținută interpretativă.

Sunt aprecieri care trebuie cunoscute pentru că în spatele acestor performanțe pe termen lung sunt oameni, profesioniști, dirijori, manageri, cu stăruința și competența lor, care se dăruiesc bunei reușite a actului muzical.

Și, iată, așa pe nesimțite, dar cu perseverență și multă trudă, Filarmonica din Târgu-Mureș a devenit bine cunoscută nu numai „în deplasare”, ci și la ea acasă. Cotată ca una dintre cele mai prestigioase din țară, ea a devenit, fără îndoială, instituția cea mai solidă, pilonul nr.1 al artei interpretative mureșene. În fotografii: aspect din sala de concerte și dirijorul Vasile Cazan, directorul Filarmonicii târgumureșene împreună cu oaspetele dirijor Ilarion Ionescu-Galați și violonistul Florin Ionescu-Galați.

Lasă un răspuns