Darius Miclea este cunoscut iubitorilor de fotbal mureșean ca și fost component al unor echipe din campionatul românesc, precum ASA Târgu-Mureș, UT Arad, Unirea Alba Iulia, Voința Sibiu, sau în Ungaria la Lompard Papa, ori Shahdag Qusar în Azerbaidjan. Darius a ales recent calea antrenoratului de performanță vizând funcția de antrenor secund în Liga 1 sau cea de antrenor principal în Liga 2. În urmă cu aproximativ 6 luni, acesta a fost admis la cursurile de antrenorat cu durata de 2 ani pentru obținerea licenței A, unde îi va avea colegi pe fostele glorii ale fotbalului românesc Paul Codrea, Florentin Petre sau Adrian Neaga. În prezent Darius Miclea este preparatorul fizic al echipei feminine de handbal din Liga Națională, SC Mureșul Târgu-Mureș, dar și al echipei de fotbal de prima ligă, ASA Târgu-Mureș.

„După atâția ani ca fost fotbalist de performanță îmi doresc să profesez în acest sport din ipostaza de antrenor principal în Liga 2 sau cea de antrenor secund în Liga 1, dacă se va ivi ocazia, iar faptul că am asemenea colegi de generație, precum Paul Codrea, Florentin Petre sau Adrian Neaga, este o onoare pentru mine, dat fiind faptul că ne cunoaștem și din teren, unde am fost adversari, însă acum, alături de aceștia sper să aduc un plus în fotbalul românesc, și să demonstrez că noul val tânăr de antrenori are valoare”, a spus Darius Miclea.

Lasă un răspuns