Părintele dr. Gheorghe Nicolae Șincan își continuă incursiunea începută cu mai bine de un deceniu în urmă, în încercarea de a ajunge cât mai aproape de inima cititorilor săi, venind totodată în orizontul de așteptare al credincioșilor pe care-i păstorește, cu încă o provocare la drum: „Pelerin spre înaltul Cer”.
În esență, și această carte e o călătorie spre sine însuși, spre adâncul plin de mister al ființei, acolo unde se regăsesc resorturile cele mai puternice pentru a fi înțeleasă lumea și pentru a fi asumată credința ca bucurie, ca speranță, ca mântuire.
Și de această dată, cuprinderea tematică a cărții e diversă, mijloacele fiind cele cu care ne-a obișnuit: „Mici parabole și povestiri, cu tâlcuri și morală, ca niște fabule”, după cum precizează autorul. ținta este însă, fără echivoc, una singură: „Înaltul Cer”, înălțarea sufletească și morală, întărirea în credință, învățarea binelui și dezvățarea de rău.
De fapt, Învățătorul, părintele Gheorghe Nicolae Șincan, nu face decât să ne arate Calea, să ne spună Adevărul și să ne lumineze Viața. „O viață autentică întru Hristos”, cum spune autorul în „Suferința nu e lipsită de sens”.
O face cu simplitate și sinceritate, cu umor, cu bonomie, cu subtilitate, cu darul și harul pe care le are în a alege subiectele, și arta de a le pune în ecuație, în așa fel încât impactul să își facă efectul.
El vorbește despre înțelepciune, adevăr, bucurie, suferință, singurătate, lăcomie, nepăsare, milă, iertare, mândrie, smerenie, milostenie… cuvinte care fac parte dintr-un dicționar esențial al „devenirii întru ființă”.
Dincolo de teme, este frumusețea rostirii, iar cei care-l cunosc și-i ascultă predicile părintelui Gheorghe Nicolae Șincan, cu siguranță că, citind, parcă îl aud pe Povestitor, în fața Altarului, pe cel care toarnă miere în cuvinte, nu pentru a suna frumos/dulce, ci pentru a transmite toată truda Culegătorului.
Recurgând la tehnici stilistice postmoderne, Pr. Gheorghe Nicolae Șincan face inserții în narațiunile sale, recompune datele realului, rescrie învățăturile creștine dintotdeauna în circumstanțe ale prezentului.
Nu poate fi trecută cu vederea dimensiunea culturală a textelor acestei cărți, referințele livrești, popasurile jurnalistice, nu scoase din context, ci potențând contexte.
Până la urmă, e indus sentimentul că în spatele oratorului stă mereu de veghe prozatorul, cărturarul, care decid rotundul rostirilor lui Gheorghe Nicolae Șincan, în amvonul literaturii.