Deși nu am văzut primele două părți ale seriei de acțiune Taken, cel cu numărul 3 m-a atras pentru faptul că în rolul principal este marele actor protagonist al Listei lui Schindler, Liam Neeson. Și nu titlurile bombastice de pe reclame de genul „Sfârșitul e aici", menite să atragă publicul avid după senzațional, crime, sânge, violență, pumni cărați cu nemiluita, morți înecați în bălți de sânge. Totuși, se pare că acestea „prind" cel mai tare la public, fiindcă am văzut săli aproape pline la Arta, atâta la Taken, cât și la Water Diviner, atât de ciudat tradus prin titlul înlocuit „Promisiunea", unde autor și actor principal este un adevărat Hercules modern, Russel Crowe, care ne-a cucerit pe toți în Gladiatorul. Chiar dacă cele două filme sunt în epoci diferite, actorii principali seamănă prin dimensiunea supraumană pe care vor să o imprime, de oameni-zei, care în mod firesc nu există, nu ar putea avea puteri atât de... paranormale. În Taken3, fostul agent a trebuit să-și apere familia de atacatorii care l-au vânat fără milă. În al treilea film din serie, vânătorul se transformă în vânat, având pe urma sa atât autorități, cât și un dușman din trecutul lui plin de violență, gata să-l facă pe Brian Mills să sufere, conform sinopsis-ului din Cinemagia. Regizat de Olivier Megaton, filmul este produs de binecunoscutul Luc Besson, dar efectele speciale nu sunt trucate, ca în alte filme ale aceluiași, aici totul pare... real, chiar și luptele extrem de agresive. După ce în primul film își apăra fiica în Paris, apoi soția la Istanbul, aici eroul rămâne acasă, în Los Angeles. Scrie un cititor al site-ului că este o schimbare inspirată de direcție pentru această franciză care are toate șansele să se oprească în partea a treia. Lui Bryan i se înscenează o crimă, și în timp ce este urmărit și de Poliție, și de atacatori, trebuie să dovedească autorităților că nu el este vinovatul, să-l prindă pe asasin și să își protejeze fiica, jucată cu multă grație de (așa cum îi este și numele) Maggie Grace. Tot într-un rol de tată iubitor revine și Russel Crowe pe ecrane, ca regizor și actor. Un tată în căutarea fiilor săi, într-un context istoric incert la sfârșitul Primului Război Mondial, când lumea e încă devastată de oribilele lui consecințe. Aici un rol grațios face Olga Kurylenko, în rolul turcoaicei, pe care o întâlnește traversând patru continente în căutarea... cadavrelor fiilor săi, pe care vrea să le aducă acasă și să le îngroape creștinește, dintre care află cu bucurie că unul trăiește și îl găsește în mod miraculos. Mai mult, în film se vorbește turcește, nu am înțeles parodiile la adresa nemților, englezilor și grecilor, pe care aceștia îi urăsc, deși reiese din film că atrocitățile otomane nu le-au depășit pe ale lor. Un film cu multă agresivitate, ca și primul. Directoarei cinematografului, doamna Eva Șuteu, i-a plăcut mai mult acest film, mie, celălalt. Din ambele s-a desprins ideea tatălui ideal pe care și l-ar dori oricine, atât în interpretarea lui Liam Neeson, ca și al lui Russel Crowe. Dar și femeile din filme sunt foarte frumoase, și atrag publicul la cinematograf, starurile holywoodiene atât de diferite ca gen, Maggie Grace și Olga Kurylenko.
