Sala de concerte a Studioului Radio România Targu-Mureș a găzduit vineri, 16 ianuarie 2015, în cadrul emisiunii „Vitralii”, lansarea cărții profesorului, doctor Valentin Marica, frumos intitulată „Frigul visului”. Pentru început, cei prezenți au păstrat un moment de reculegere în memoria celui care a fost Dorin Borda, figură emblematică a mass-media mureșeană, poet, care, de curând, a trecut la cele veșnice.
La începutul emisiunii literare, prezentatorul, poetul Valentin Marica, spunea: „Povestea mea, în această seară la Radio România Târgu-Mureș se numește „Frigul visului”, o poveste care vine dintr-o altă parte și poveștile noastre vin din cea mai înaltă poveste, din tărâmul acela imens, din nemărginirea lui Mihai Eminescu”.
După această introducere s-a făcut loc câtorva versuri din lirica lui Mihai Eminescu, pentru că, așa cum spunea prezentatorul, „rubrica pentru care am trăit cel mai mult la Radio România Târgu-Mureș, a fost «De-a pururi Eminescu»”.
În cadrul emisiunii „Vitralii”, la această lansare de carte, profesoara și pianista Andrada Stoica Badi a presărat seara literară cu muzică clasică, interpretată la pian, dând o notă aparte momentului literar de lansare a cărții „Frigul visului”.
Fiind la o lansare de carte, autorul a folosit exemplificări cu versuri aflate în noul său volum, aducând la cunoștința publicului prezent ceea ce
a vrut să spună.
Un alt moment l-a constituit transmiterea pe post a vocii lui Lucian Blaga, dând glas unor versuri.
Fiind o seară literară, purtând titlul „Vitralii”, a fost evocată figura lui Mircea Eliade, care vorbea despre Mihai Eminescu ca despre o „catedrală a spiritualității naționale”, cum spunea moderatorul, care „ne așează mereu acasă”.
Pentru a vorbi despre cartea lansată pe undele radioului, a fost invitat Lazăr Lădariu, poet, redactor-șef al cotidianului „Cuvântul liber”, care, înainte de a intra în prezentare, l-a felicitat pe autorul volumului „Frigul visului” la împlinirea frumoasei vârste de 65 de ani, urându-i „La mulți ani!”. Apoi, referindu-se la prezenta carte de poezie, spunea: „La Valentin Marica cuvintele au patrafir, floarea este de soare, vorba îmbătrânește, Iisus taie mărul de aur în două etc.”
Fiecare afirmație a fost exemplificată cu versuri din noua carte.
Din nou, din fonoteca de aur, pentru că i-au fost atât de aproape lui Valentin Marica, au fost redate vocile lui Ștefan Augustin Doinaș și a lui Grigore Vieru.
În continuare, profesoara doctor Mariana Chețan a fost invitată pentru a se pronunța asupra cărții de versuri, care, referindu-se la poezia lui Valentin Marica, afirma: „Toiagul de magnolii al poetului Valentin Marica croiește drum prin noaptea lumii”.
A urmat un scurt moment poetic în rostirea poetului Mircea Ivănescu, dintr-o înregistrare făcută cu mai mulți ani în urmă, la Sibiu.
În final, prezentarea noii cărți de versuri a fost făcută de profesorul doctor Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene Mureș a Culturii, editorul volumului apărut la Editura „Nico”, care afirma: „Poezia lui Valentin Marica e profund religioasă, de la origini și până în prezent.”
Cei prezenți, prieteni, colegi, rude, oameni de cultură, l-au felicitat pe autor, iar acesta a acordat obișnuitul autograf și a ciocnit un pahar cu vin.