La un post de televiziune, un invitat din aşa-zisa „societate civilă” făcea, recent, o remarcă ce poate da de gândit. După numeroasele arestări, pentru spălare de bani, luare şi dare de mită, respectivul invitat spunea că „oricine s-ar afla la Putere, toţi sunt o adunătură de indivizi care nu urmăresc decât propria îmbogăţire.”
Desigur, generalizările după cazuri particulare (primari, preşedinţi de Consilii judeţene etc.) sunt nu doar nerecomandabile, ci şi greşite, orice generalizare fiind ea însăşi o greşeală. Ceea ce nu înseamnă că remarca invitatului societăţii civile nu conţinea un sâmbure de adevăr. Şi încă un „sâmbure” mare. Chiar dacă, în replică la remarcile reprezentantului societăţii civile, alt invitat (lider al PDL, fost la guvernare) declara că: „PDL _ acum „topit” în noul PNL _ a fost singurul partid care a adoptat un cod etic şi care, între altele, prevede îndepărtarea din partid a celor care trag după ei zăngănelile penale şi acte de corupţie.”
Nu ştim, într-adevăr, dacă respectivul cod a fost o fumigenă, pentru ca la adăpostul unor perdele de fum (şi) în PNL să se fi oploşit cazuri grave de corupţie! Ştim însă că partidele fac ca ăia doi ardeleni care stăteau la cârciumă şi ciocneau: „Rău!”, zice primul ardelean. „Rău să fie! C-aşa e bine la casa omului”, zice al doilea.
Lăsând gluma la o parte, un comentator se întreba, tot la o televiziune: „Ştiţi care e diferenţa dintre un guvern grec şi unul de-al nostru?” Al lor măcar a furat pentru popor. Legendarul funcţionar grec plătit ca un semizeu a scandalizat occidentul, dar noi putem înţelege fenomenul: politicienii lor au promis şi au dat, spre deosebire de ai noştri care au promis şi ne mai iau şi acum??
Am făcut sublinierile de mai sus pentru a ilustra, dacă mai era nevoie, un adevăr de necontestat: că una e să-ţi propui ceva (inclusiv să adopţi un cod etic) şi cu totul altceva este să şi faci ce ţi-ai propus. Or, că la noi, în România, acest lucru nu s-a prea întâmplat, în întreaga perioadă postdecembristă, denotă sărăcia ce a cuprins România. Căci, iată, ce ne spun statisticile. România continuă să ocupe penultimul loc în UE după Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor la standardul puterii de cumpărare, cu 45% din media Uniunii, mai puţin decât în ţări care încă nu au aderat, precum Croaţia şi Turcia, potrivt Eurostat. Cu toate acestea, România este singura ţară din UE în care Guvernul a recurs la cele mai dure măsuri de austeritate.
Spre deosebire de alte ţări, în logica guvernanţilor coordonaţi, până recent de la Cotroceni, România anului 2014 e prea mare (deşi populaţia a scăzut şi pentru că mulţi români şi-au luat… lumea-n cap!). Ar trebui să aibă doar câteva sute de pensionari (nu peste 5 milioane), iar bugetarii n-ar trebui să numere mai mult de vreo patrujdemii. În bună măsură, neamuri, prieteni, clientelă. De aceea, drama lor nu e criza. Drama lor e că trebuie să rabde populaţia asta prea mare, pe care ei trebuie s-o mintă, s-o aburească în alegeri, cu care trebuie să arate că-şi bat capul. Când, de fapt, cred că totul li se cuvine.
Acum, se pare că USD are o politică mai aplicată la populaţie. Vom vedea, pe parcurs! Dar „semnale” există deja. Inclusiv, în Bugetul de stat pe 2015!