Trebuie să recunoaștem că în ultima vreme „prelucrați” și de televiziuni, care se pare că prezintă prea apocaliptic fenomenele meteorologice, am devenit exagerat de sensibili la ger, cu toate că, el, Moș Gerilă, umblă pe meleagurile noastre de când lumea și se mai și dă, câteodată, în spectacol. Cum scade puțin temperatura, cum începe să bată vântul mai tare, cum fulguiește puțin, gata, e prăpăd. Culmea, ne plângem tocmai noi, cei mai bine puși la adăpost de intemperii decât înaintașii noștri. Anul acesta, începând chiar din noaptea de Revelion, am avut parte, într-adevăr, de ger și nici nu a fost chiar așa de rău. Am avut temperaturi de minus 18,1 grade C, apoi ele au mai scăzut, dar niciodată în această iarnă mercurul termometrelor n-a scăzut sub minus 20 de grade C, cum s-a întâmplat în noaptea dintre Bobotează și Sfântul Ioan, când minima, la Târgu-Mureș, a fost de minus 20,6 grade C, în aer și de minus 28,8 grade C, la sol. Municipiul Târgu-Mureș a devenit în aceste zile polul frigului în județ, pentru că la Batoș au fost doar minus 17,8 grade C, la Sărmaș minus 15,6 grade C, iar la Târnăveni minus 13,9 grade C. Și pentru că țara e mare, este bine să amintim că la Întorsura Buzăului noaptea dinspre 6 spre 7 ianuarie a fost de pomină, cu minus 28,8 grade C în aer, în vreme ce la Miercurea Ciuc au fost numai minus 25,4 grade C.

Dacă ieri a fost frig, meteorologii noștri locali sunt de părere că în noaptea de 7 spre 8 ianuarie va fi chiar și mai frig. Adică, pe termen scurt, un crâmpei de Siberie și pe meleagurile noastre. E mai bine așa, decât să-i vedem pe siberieni în carne și oase pe la noi. În rest, să auzim numai de bine, pentru că iarna, iarnă trebuie să fie!

Lasă un răspuns