La 15 martie 2014, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, tânărul Cosmin a fluturat, în piața centrală din Sfântu Gheorghe, drapelul României, Tricolorul-simbol național, apoi s-a fotografiat cu el. Pentru „îndrăzneala” lui, Majos Attila l-a amenințat cu moartea, în căpățâna lui, pe acolo trebuie să fluture doar ilegalul steag secuiesc și cel al Ungariei! „După opt luni – sursa Dan Tănasă -, în care a mimat preocuparea pentru acest dosar, procurorul Ianoși Cristinel Nelu a decis, în decembrie, renunțarea la urmărirea penală a lui Majos Attila. Procurorul de caz constată că „nu există dubii cu privire la comiterea faptei de către Majos”, totuși decide să înceteze urmărirea penală și-l obligă pe făptaș „să-i ceară scuze publice lui Cosmin”. Lamentabil mod de a acționa, în cazul unei amenințări cu moartea, al intimidării grobiene, după opt luni, autorul faptei fiind cunoscut încă din martie 2014. Bătaie de joc! O nouă dovadă că, în județele Harghita și Covasna, „justiția se împarte pe criterii etnice!”. Nu-i așa, domnule Ianoși? „Românii pot fi amenințați cu moartea, fără să fie luate măsuri, maghiarii, care comit astfel de fapte, sunt mângâiați pe creștet de către cei plătiți din banii statului, deci ai noștri, ai tuturor, să împartă o dreaptă justiție”.

Lasă un răspuns