Previziunile meteorologilor locali nu s-au dezmințit. Luni noaptea, 29 spre 30 decembrie, în intervalul orar 4,30-5,30, au fost înregistrate, la Târgu-Mureș minus 14 grade C, în aer și minus 18 grade C la sol. La Batoș au fost tot minus 14 grade C, la Sărmașu, minus 12 grade C, la Târnăveni minus 11 grade C, iar pe Valea Sălardului, Lunca Bradului au fost minus 18 grade C, în aer. Interesant că în țară polul frigului n-a fost la Miercurea Ciuc, așa cum se prevedea (doar minus 15 grade C), ci la Toplița cu minus 20 de grade C.

Gerul își continuă marșul său triumfal, așa cum l-a și anunțat. În noaptea de 30 spre 31 decembrie 2014 va fi mai frig, în jur de minus 17-18 grade C, la Târgu-Mureș. Ziua va fi soare cu minus 7-minus 8 grade C, iar la cumpăna dintre ani, 31 decembrie 2014 spre 1 ianuarie 2015, el va fi năprasnic, adică în jur de minus 20 de grade C.

Odată ce gerul își va dovedi puterea în fața oamenilor, tocmai de Revelion, el se va retrage în liniște, puțin câte puțin, slăbind din intensitate cu fiecare zi ce se apropie de Bobotează, până ce la sfârșitul primei săptămâni a anului se va dovedi o amintire. Că se va întoarce din nou, mai devreme sau mai târziu, lucrul acesta nu avem de unde-l ști, noi, decât meteorologii.

Așadar, la anul și la mulți ani!

Lasă un răspuns