Duminică, 14 decembrie 2014, la Biserica Ortodoxă cu hramul ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în prezența domnului primar Cristian Moldovan și a altor oficialități locale, a corului bisericesc, și-a făcut debutul corul pe patru voci al Protopopiatului Luduș, înființat în luna noiembrie a acestui an cu binecuvântarea părintelui protopop Lucian Voșloban. Dreptcredincioșii, prezenți în număr mare la biserică, au avut bucuria să fie colindați chiar de slujitorii Domnului Iisus Hristos, de cei mai titrați, talentați și aleși vestitori din zona Ludușului ai Nașterii după trup a Fiului lui Dumnezeu: preoții Daniel Camară, din parohia Sărmașu (colindător și dirijor al corului), Lucian Voșloban (solist, renumit încă din anii studenției), Ionel Pintilie (Șăulia de Mureș), Raul Răzvan Bucur (Sângeorgiu de Câmpie), Ioan Florea (Zau), Florin Chirilă (Dătășeni- Cuci), Constantin Savu, Viorel Ormenișan, Mihail Cercel (Luduș), Sergiu Covaci (Răzoare), Bogdan Chirilă (Dâmbu), Silviu Feier (Iernut), Valer Moldovan (Cipăieni), Liviu Colceriu-Iuga (Petrilaca), cântăreții bisericești Sergiu Iacob și Ovidiu Nechita, profesorul de religie Septimiu Pop, care a îndeplinit și rolul de prezentator. Multe colinde din repertoriul corului poartă semnătura unor renumiți compozitori români. Din perspectiva Anului Nou, corul și-a încheiat concertul cu un optimist Plugușor. Până la Crăciun, corul protopopiatului va fi prezent și în parohiile ortodoxe Iernut II, Zau de Câmpie, Sărmașu și Sângeorgiu de Câmpie. Cu aceeași bucurie au fost primiți colindătorii ansamblurilor Tradiții uiorene, din Ocna-Mureș și Purtata Mediașului, din județul Sibiu.

În după-amiaza aceleiași zile, Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” a găzduit spectacolul de datini și obiceiuri de iarnă ASTA-I SARA DE CRĂCIUN, organizat de Primăria Luduș, Asociația Culturală „Plaiuri Ludușene” (președinte coregraful Petru Pop) și Casa de Cultură. Au participat ansamblurile Tinerii parohiei ortodoxe Dătășeni, Ardealul, din Luduș (cu trei grupe), Tradiții uiorene din Ocna-Mureș, județul Alba, Copiii Mociului, Cluj, Purtata Mediașului- Sibiu, Bujorii Zaului, Mureș, Cercul de canto, grupul de colindători Ovidiu Nechita, Roxana Pop, Septimiu Pop, Monica Pârlea, Sergiu Iacob, Claudia Sasca și Iulia Szep, din Luduș, copiii Roxana Iagăr și Rareș Măcinică, din Iernut. S-au distins prin frumusețea obiceiurilor populare valorificate ansamblurile Ardealul și Tradiții uiorene. Ansamblul din Ocna-Mureș, pregătit de domnul de profesor de istorie Virgil Moga, fost director al Casei de Cultură timp de 33 de ani, de doamna Liana Stoica, actualul director al Casei de Cultură și de domnul Alin Stoica a impresionat publicul spectator prin repertoriul select, varietatea obiceiurilor populare, prin originalul colaj de cântece, dansuri și tradiții moștenite de la înaintași. Toți intrepreții au fost răsplătiți cu colăcei, Diplome de participare și pachete cu daruri. Cuvântul de deschidere l-a rostit părintele protopop Lucian Voșloban, care a înălțat împreună cu spectatorii din sală rugăciunea Tatăl Nostru, iar finalul spectacolului i-a aparținut domnului Virgil Moga, din Ocna-Mureș, care a transmis generațiilor actuale și viitoare de români un viguros mesaj patriotic: „Avem un port, un grai și-o datorie/Să le păstrăm așa cum le-am primit./Urmașilor credință să le fie,/Să știe din ce neam s-au plămădit.”

***

Vineri, 19 decembrie 2014, tot la Casa orășenească de cultură va avea loc Festivalul de colinde pentru preșcolari, organizat de doamna profesoară Carmen Petac, directoarea Grădiniței Căsuța Fermecată. Și-au anunțat participarea mai multe grupe de la toate unitățile de învățământ preșcolar din oraș. Cei aproximativ 200 de preșcolari vor cânta colinde și alte cântece specifice Sărbătorilor de iarnă. Moș Crăciun s-a pregătit deja să le ofere daruri, lângă brăduțul împodobit.

***

Duminică, 21 decembrie 2014, colindătorii din clasele a II-a de la Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu”, îndrumați de doamna profesoară de religie Nadia Ghic, vor împodobi brăduțul de Crăciun, îi vor colinda pe sfinții părinți slujitori ai bisericii și pe enoriașii parohiei, împreună cu cei 15 liceeni, membri ai Grupului de rugăciune și cu solistul de muzică populară Florin Voșloban, binecunoscut de românii din părțile Reghinului.

***

Dreptcredincioșii cu copii elevi în clasele primare, gimnaziale și liceale la școlile din oraș vor avea un nou prilej de împlinire sufletească. Joi, 25 Decembrie 2014, după oficierea Sfintei Liturghii de celebrare a Nașterii Domnului, părintele protopop Lucian Voșloban le va acorda Diplome acelor elevi care, pe parcursul anului 2014, au participat frecvent la slujbele religioase, s-au implicat în activitățile culturale, sociale și de voluntariat, inițiate de Biserica Ortodoxă.

Lasă un răspuns