Roza Lup, născută la 28 noiembrie 1914, în comuna Atid, județul Harghita, a avut la cei 100 de ani împliniți una dintre cele mai mari bucurii, văzându-și aproape cei patru copii în viață, la rându-le având și ei copii, iar copiii lor, o puzderie de copii, cu toții roind precum albinele silitoare pe lângă matca din stup.
Centenara bunică și-a început viața casnică din fragedă pruncie, măritându-se la nici 17 ani. În urma acelei căsătorii, au rezultat doi copii, în prezent unul în vârstă de 83 de ani, iar altul de 80 de ani. După moartea pe front a primului soț, Roza a luat drumul Capitalei, unde, printr-o împrejurare fericită, a avut cinstea să fie bucătăreasă la Casa Regală. Aici, și-a aflat jumătatea, pe cel de-al doilea soț, care lucra la cofetăria Nestor. Dacă primul soț a fost maghiar, cel de al doilea era un neaoș român, de prin părțile localității Feleag, aproape de Vânători.
După abdicarea regelui Mihai, au lăsat Bucureștiul, venind în satul de baștină al celui de-al doilea soț, în satul Feleag. Aici au trăit ororile colectivizării forțate, a sărăciei și neajunsurilor, mai apoi munca la CAP, clădindu-și pas cu pas o a doua familie, în sânul căreia au venit pe lume încă trei copii. În anul 1992, i-a decedat soțul, având de dus povara văduvei. Din fericire, atât copiii din prima căsătorie, cât și cei din a doua căsătorie au trăit în armonie și bună înțelegere, chiar dacă fac parte din etnii diferite.
De mai bine de 20 de ani, doamna Roza s-a mutat la Sighișoara, la o fată de-a dânsei. Actualul primar Mihai Todoran al comunei Vânători, în care este cuprins și satul Feleag, i-a adus sărbătoritei, cu prilejul împlinirii centenarului, un buchet de flori, odată cu urările întregii comunități. Prezent la sărbătoarea desfășurată la restaurantul Vila Franca, a fost și domnul Felegean Ioan, primarul de dinaintea Revoluției din 1989.
A fost o întâlnire pe cinste, cu toastări, poze de grup, cadouri, buchete imense de flori și urări de bine, completate de un tort imens.
La cei 100 de ani, doamna Roza este un exemplu viu de demnitate pentru oaspeții veniți de la Cluj, Brașov, Miercurea Ciuc, Odorhei, Târgu-Mureș sau Atid, localitate de unde mama centenară își trage obârșia. În fața unei asemenea mame, trebuie să ne plecăm fruntea cu pioșenie, sărutându-i dreapta mână și obrajii îmbujorați de emoție sfântă, dorindu-i ca bunul Dumnezeu, cunoscându-i mărinimia, să-i ofere viață îndelungată, tihnită și fără griji.
Cu această ocazie, cotidianul „Cuvântul liber” îi urează doamnei Roza viață lungă, sănătate, Sărbători de Iarnă fericite și tot binele din lume, alături de cei care îi sunt aproape de inimă.