În perioada 14-16 noiembrie a.c., s-a disputat, la Constanța, Cupa României – juniori 2 și juniori 1. Iată rezultatele obținute de târgumureșeni: LOCUL 2 – Andreea Hudușan, LOCUL 3 – Varga Krisztina. Varga K. și Hudușan A., au fost favoritele 6 și 7, după poziția lor în clasamentul național al cadetelor. Ele au intrat în concurs, împreună cu celelalte 6 favorite (adică primele 8 din clasament), abia după ce s-au jucat grupele de calificare. Pe tabloul principal de concurs, atât Varga, cât și Hudușan, au avut de înfruntat jucătoare bune, pe care le-au învins, fie cu 3-0, fie cu 3-2. Au ajuns amândouă în semifinala a doua, pe care a câștigat-o cu 3-2 Hudușan A. A urmat finala, jucată în compania sportivei de la CS Romgaz Mediaș, Dragomanu Andreea, care a și câștigat concursul. Prin urmare, pe podiumul cadetelor s-au urcat 4 jucătoare: locul 1: Dragomanu A, locul 2 – Hudușan A (CSS Tg.-Mureș), locurile 3: Varga Krisztina (CSS Tg.-Mureș) și Oprea Maria (CSTA București).
De la CSS Tg.-Mureș au mai participat: Daniel Zsombor (jun 1), Oroszlan Richard, Kiss Zoltan, Cseke Alexandru și Ungvari Evelyn. Rezultatele obținute de aceștia au fost bune dar, fiind mai mici ca vârstă decât categoria de joc, nu au reușit să intre pe podium. Deocamdată.