Publicistul, jurnalistul si profesorul
Nicolae Balint revine in atentia consumatorilor
de carte buna, de calitate, cu
volumul „Oameni, fapte, atitudini – Intre
Marele Urs si Marele Licurici, Editoriale si
interviuri�, Vol. II, anul 2013 . Cartea, aparuta
in Targu-Mures, la editura „Nico�, reuneste
editoriale si interviuri, scrise de autor intre
anii 2009-2012 si tiparite in paginile diverselor
publicatii din tara, precum si din
diaspora romana. Desi textele nu reprezinta
o noutate, ele au fost adunate intr-o carte
deoarece isi pastreaza peste ani valoarea
de adevar, potrivit autorului. Inca de la
primele pagini ale cartii, am stiut ca o sa am
parte de o lectura extrem de placuta.
Cartea isi trage sevele din realitatea
noastra postdecembrista, in care, dupa ce
marile sperante au fost spulberate de toate
partidele si guvernarile ce s-au succedat la
putere, am ramas numai cu libertatea de a
ne striga nemultumirile, cand vrem si cat
vrem, ca nu ne mai opreste nimeni! O
„incizie� hotarata in carnea unei realitati
uneori dublate si dedublate, obsesiv, prin
natura ei de multe ori aproape „schizofrenica�.
O lume alienata, alunecata in
derizoriu si malefic, ne intampina din
paginile cartii.
Forta scrisului profesorului N. Balint sta
in spiritul sau de observatie, in claritatea
mesajului, in flerul de polemist, in discursul
inteligibil si stilul metaforic, calitati ce il fac
sa fie inteles si apreciat atat de intelectuali,
cat si de publicul larg. Nu incape indoiala
ca editorialele, concepute sub forma de
pamflet si interviurile d-sale, au nu numai o
valoare informativa sau analitica, ci si una
estetica. Daca ar fi sa remarc o anume
trasatura a gandirii jurnalistice a d-lui
Nicolae Balint, cu putinele mele cunostinte, m-as opri, poate, la extraordinara lui
luciditate si la aerul de adevarat om liber,
pe care il respira oricare din scrierile
domniei sale.
Editorialele si interviurile gazetarului
Nicolae Balint au un merit fundamental,
acela ca indeamna la reflectie. Fiecare
dintre ele ar merita o discutie separata. Eu
am sa semnalez doar cateva: Licheaua
politica, Romania ti se pregateste ceva,
Acolo, sus, Marele Licurici vegheaza, sau
supravegheaza, Sarutatul papucului ca reflex
istoric, si altele. Sunt doar cateva, care
iti raman pur si simplu in suflet.
Cartea lui Nicolae Balint, „Oameni, fapte,
atitudini – Intre Marele Urs si Marele
Licurici�, trebuie citita fara incrancenare, dar
la mesajele ei trebuie sa meditam indelung,
intrucat autorul reuseste sa radiografieze
deopotriva binele si raul unei lumi si sa prezinte
faptele intr-o structura logica simpla,
accesibila tuturor. Chiar daca este scrisa cu
maiestrie, cu talent, tocmai pentru ca este
reala, cartea nu mai lasa loc si de alte
cuvinte, doar de o tacere comemorativa din
partea noastra, urmata de vocea noastra, ce
nu trebuie sa taca si care nu trebuie sa lase
aceasta istorie sa se ascunda.
Ce-as mai putea spune despre aceasta
carte, ca sa va conving ca merita citita? As
putea spune ca generatiile de dupa noi
trebuie sa stie ce s-a petrecut dupa evenimentele
din decembrie 1989. Cartea este un
mod crunt de a afla. Si va sta marturie pentru
oricine va fi interesat sa afle diagnozele unui
timp care trece prin si peste fiinta unei tari. O
lectie de patriotism jurnalistic fara nicio urma
de patetism gratuit. Banuiesc ca se va
comenta mult aceasta carte care ne intriga
prin crudul ei adevar, din unghiuri diferite.
Autorul cartii, care nu este nici mai inalt,
nici mai drept, nici mai bun, nici mai scolit
decat multi dintre semenii sai, care nu se
vrea nici vizionar si care numai la haz de necaz
nu te indeamna cand scrie, simte pulsul
evenimentelor, ajunge la „miezul� lor amar, le
expune, le cerceteaza critic si corosiv,
sperand in indreptare.
Si, pe masura ce parcurgi articol dupa
articol din cartea d-sale, iti dai seama cat de
putin cunosti un om pana sa-i citesti cartea.
Erudit, documentat cu rigurozitate, experimentat
in presa, dar accesibil in acelasi timp
unui public larg, interesat de subtilitatile
istoriei, stilul sau remarca o excelenta
deschidere catre intelegerea logica si
deplina a lumii in care traim, iar cultura
romana are mare nevoie de istorici cerebrali
si documentati.
Am avut placerea de a citi o carte interesanta,
bine scrisa, reala, despre lumea in care
cu gratie evoluam, care pe alocuri m-a
incantat si m-a facut sa sper la urmatoarea,
iar daca dumneavoastra aveti chef de o
calatorie in prezent, „Intre Marele Urs si
Marele Licurici�, este o alegere extrem de
buna. O recomand fara niciun fel de ezitare.
Parintele GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu-Mures