Invitat, impreuna cu scriitorii Valentin Marica, Ilie Sandru
si cu eminentul profesor T. A. Enachescu, la Hramul
Chisinaului, parcurgand Piata Marii Adunari Nationale, sub
tanguitul prelung al clopotelor Catedralei Ortodoxe, peste Arcul
de Triumf, din apropiere, parca realizam, in acea zi de 15
octombrie 2001, triumful acelor momente framantate din acel
sfarsit de august 1991, dominat de rasunetul vocilor
unionistilor Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija,
Dumitru Matcovschi, Ion Hadarca, Ion Ungureanu, Valeriu
Matei, Iurie Rosca, Mircea Druc, Alexandru Mosanu. Si parca
auzeam, intr-o murmurare apropiindu-se, tanguirea clopotelor
Putnei din versurile Leonidei Lari: „Bat clopotele, de vuie-n
Cuvant./Neinduplecata-ntrebare:/Sunt doua popoare cu-acelasi
pamant?/Un singur popor e cu-acelasi mormant/La Putna lui
Stefan cel Mare�.
Cea de-a doua zi din cadrul festivitatilor prilejuite de „Hramul
Chisinaului� a fost dedicata „Zilei Poeziei�. Pe Aleea
Scriitorilor, ne plecam fruntea in fata barbatilor Neamului din
galeria „umbrelor sfinte� ale romanilor, cu numele lor de Mihai
Eminescu, Ion Creanga, Alecu Russo, Grigore Ureche, B. P.
Hasdeu, Alexandru Hasdeu, Costache Negruzzi, Dimitrie
Cantemir, Constantin Stamate, Gheorghe Asachi, Nicolae
Milescu, George Cosbuc, Gheorghe Bacovia, Mihail
Kogalniceanu, Constantin Stere, Al. Mateevici, Tudor Arghezi,
George Calinescu, Lucian Blaga, Nichita Stanescu, Mircea
Eliade� Un rus inalt, slab, cu o mare cicatrice pe frunte,
posibil dupa cam multa votca, recita un lung
poem matcovskian, cu plesne aduse Basarabiei.
Ceva mai incolo, retras parca intr-o lume a
lui, poetul Dumitru Matcovschi, cel inviat din
moarte, in urma unui atentat criminal in care a
fost zdrobit, pur si simplu, prezent la „Ziua
Poeziei�. Pe Grigore Vieru, Nicolae Dabija,
Leonida Lari, Ion Hodarca, Mihai Cimpoi i-am
mai vazut, i-am intalnit de cateva ori, pe unii la
Targu-Mures, pe altii la Chisinau si la Bucuresti.
Pe Dumitru Matcovschi il intalneam pentru
prima oara. Parea teribil de dezamagit dupa cele
intamplate cu „accidentul planificat�. Se lasa
invitat, insistent, la microfon. Refuza. Un
indreptatit semn de protest?! Sa se fi cuibarit,
oare, dihonia, si printre poetii basarabeni? �
ma intrebam. Dupa o neasteptata, elogioasa si
colegiala prezentare a cartilor muresenilor „Ziua
Cononului� (de Valentin Marica), „Onomastica
ierbii� si „Prezent!� (de Lazar Ladariu), de catre
acad. Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii
Scriitorilor din Moldova, si poetul Arcadie
Suceveanu, il mai privesc o data, indepartandu-se,
pe Dumitru Matcovschi, pasind rar, chinuit
chiar, pe Aleea Scriitorilor. S-a intors, ajuns in
dreptul unei fantani arteziene, a mai aruncat o
privire, si a plecat.
Asa l-am cunoscut pe Dumitru Matcvoshi,
dupa frumoasa nadejde care urca dealul
basarabean al „bucuroasei tristeti�, cum il
numea acad. Mihai Cimpoi, pe poetul „cu pana
de inger�, figura emblematica nationala, plecat
la Domnul, la 26 iunie a.c., insotit de marea lui
poezie, dar si de amintiri care inca dor, ducand
cu el, in peisajele sufletului, marea dragoste
fata de Basarabia.
Aveam, asadar, atunci, in acea zi de 15
octombrie 2001, vazandu-l, o „bucuroasa
tristete�! Bucuroasa, pentru ca il intalneam,
teafar aproape, dupa „accidentul� (amintindu-ne
si de sfarsitul Doinei si al lui Ion Aldea
Teodorovici de la Cosereni si de cel al lui
Grigore Vieru) din locul numit „Botanica�,
programat de structurile KGB-iste, zdrobit
atunci de ura nestapanita, rusofona. Tristete,
pentru ca il vedeam pe marele poet mesianic
retras, inchis in sine, dezamagit, necomunicativ
in acea zi, pe Aleea Scriitorilor, scarbit, probabil,
de atatea tradari, vanzari de Iude, de continua
devalorizare umana.
Simbol al romanismului, al demnitatii
intelectuale, cu acea atitudine de invingator,
pentru mine acea intalnire, chiar de cateva clipe,
constituia un moment emotionant. Il vedeam
pentru prima oara, in carne si oase, cum se
spune, cu oase zdrobite de rautatea rusofona,
dusmanoasa. „Poetul martir�, denumit asa de
Adrian Paunescu, poate ca era suparat,
deceptionat ca normalitatea asteptata nu mai
venea prin Basarabia atat de iubita.
Poet, dramaturg, prozator, academician,
„lacrima a destinului� intre Nistru si Prut,
simbol national, figura emblematica, erou al
Miscarii de Eliberare Nationala din Basaabia,
i-a iritat, tot timpul, pe cei care doreau „Hora
Unirii� in Piata Rosie, sub veghea stelei rubinii
a Kremlinului, prin poezia lui nationalista si
antisovietica. In anul 1969 � cum spunea acad.
Gheorghe Duca, presedintele Academiei de
Stiinte a Moldovei, la 28 iunie, la mitingul de
doliu � cartea lui Dumitru Matcovschi „Descantece
de alb si negru� este interzisa, tirajul intreg este
ars. In 1970 este concediat de la revista
„Cultura�, unde era redactor-sef. Dumitru
Matcovschi publica, la 19 ianuarie 1986, poemul
„Basarabie� (cantec de Mihai Dolgan), „de un
curaj cutremurator�: „Trecuta prin foc si prin
sabie, / Furata, tradata mereu, / Esti floare de
dor, Basarabie, / Esti lacrima neamului meu�.
In ianuarie 1988, ca redactor-sef al revistei
„Nistru�, mai apoi numita „Basarabia�, „publica
eseul-program al Renasterii Limbii Romane �Vesmantul fiintei noastre� al marelui carturar
Valentin Mandacanu, care a aprins flacara
miscarii de eliberare�. In acelasi an 1988, in
revista „Nistru�, publica, fapt nemaiintalnit
pana atunci, „Biblia sau Sfanta Scriptura�, cu
alfabet latin, urmand „Doina� lui Eminescu si
„Spovedania unui invins�, de Panait Istrati,
incheind cu publicarea romanului- fluviu al lui
Constantin Stere � „In preajma revolutiei�.
Desigur, a deranjat mult si poemul „In numele
ciobanului�: „In numele ciobanului Ion,/Lovit
salbatic cu potcoava-n tampla,/Te blestem,
politai de la raion,/Cu suflet negru si cu gura
stramba.//In numele morarului Trofin,/Batut cu
patul armei pan-la sange,/Te blestem, rob al
parei, anonim,/Ca n-ai stiut cu neamul tau a
plange.//In numele porcarului Tudor, /Cel
torturat cu biciul si cu slova,/Te blestem, caine
de judecator, /Venit sa faca ordine-n Moldova.//
In numele plugarului Culai,/De langa brazda
rupt, de langa vatra,/Te blestem, paznic nemilos
de rai -/Taraie-brau cu inima de piatra.//In
numele unui parinte � Tepordei,/Trimis in ocna
grea, siberiana,/Te blestem, Iuda, cu toti fratii
mei; /Ei n-au calcat pe cruce si icoana.//In
numele poetului Mihai,/Instrainat ce-a fost cu
anasana,/Te blestem, lacom strambator de grai,/
Ce-ai pangarit ideea si tarana�. Cel mai mult si
mai mult i-a iritat pe rusofoni faptul ca, la 15
mai 1989, candidand la alegeri, Dumitru
Matcovschi a devenit deputat al Poporului in
Parlamentul de la Moscova al Uniunii Sovietice,
invingandu-l pe temutul sef al KGB-ului din
Moldova sovietizata, Lavranciuk. La doar doua
zile a fost strivit, aproape de casa, de un autobuz,
„cu sarcini speciale�. Bunul Dumnezeu i-a
salvat viata! Atunci, la 24 august 1989, dupa
tragicul accident, Grigore Vieru ii dedica
poezia „Pentru ea�: „Pentru ea e bolta mai
albastra,/Pentru limba, pentru limba noastra./
Pentru ea noi varuim peretii,/Pentru ea mai
sunt raniti poetii�.
Moare Dumitru Matcovschi, „parca in semn
de protest�, chiar in 26 iunie, ziua in care, in
1940, „peste Basarabia au navalit �notele�
ultimative� ale URSS, conform pactului secret
Ribbentrop-Molotov, zi in care „Icoana
Basarabiei� si a sentimentului national „a fost
strivita de senilele tancurilor sovietice�. Acela
era sentimentul dominant, atunci cand scria:
„Omule, de ce-ai tacut,/Cand pe suflet ti-au
calcat?�. „Pentru dreptatea poporului tau poti
sa si mori, dar nu in genunchi� Oamenii de
valoare ai Neamului nostru � spunea Dumitru
Matcovschi � trebuie sustinuti, promovati,
pretuiti, in timpul vietii!�. Munte al spiritului
basarabean, mare barbat al Neamului, iubind
Basarabia, scria: „Sfanta ni-i casa cu focul ei
vesnic in vatra�, iar pentru Tara si Neam trebuie
dat totul! Este o datorie sfanta. „Va fi candva, va
fi odata, / Neaparat va fi ca maine: / Vom aparea
la judecata / Multpatimitelor tarane� � spunea
Dumitru Matcovski.
Omul care a invins moartea parasea o lume
trista, coborand, la 29 iunie a.c., in zi de doliu
national, sa-l imbratiseze pamantul de la Vadul
Rascu, obarsia care l-a dat Basarabiei si lumii
poeziei. „Inaltandu-se Hristos � spunea
Gheorghe Duca, presedintele Academiei de
Stiinte a Moldovei � a luat cu El sufletul fratelui
nostru Dumitru�. „Artistul care a stiut zborul
inalt, dorul si plansul, pleaca in ceruri, curat ca
lacrima, cu sentimentul de scriitor implinit, cu
Misiunea Indeplinita ca OM al Cetatii si ca Fiu
al Neamului nostru�.
Dumitru Matcovschi se ridica, biruitor prin
moarte, asupra dusmanului rusofon.
I-am inchinat un gand intarziat marelui poet,
ca tarzie amintire a trecerii lui atunci, la 15
octombrie 2001, pe Aleea Scriitorilor din
Chisinau.
S-a dus poetul acolo sus, in cerurile Campiilor
Elizee, sa se intalneasca cu Domnul Inalt al
Limbii Romane � Eminescu, cu Grigore Vieru,
cu Leonida Lari, cu Adrian Paunescu, chemati
la Dreapta Domnului! Doamne, ce Cenaclu al
ingerilor mai este pe acolo, in necuprinsul
cerurilor Parintelui Indurarilor!

Lasă un răspuns