Zilele acestea s-a implinit un secol de la zborul de
pionierat, cu un aparat mai greu decat aerul, proiectat,
construit si pilotat de el insusi, Aurel Vlaicu, inginer roman
scolit in politehnicile din Budapesta, M�nchen, si premiat
cu mai multe medalii, intre 43 de concurenti la Aspern langa
Viena, in 1912, cand a oferit si Targu-Muresului un spectacol
aerian, veritabila zi de aviatie, admirat de peste 5.000 de
spectatori prezenti pe Campul Macelarilor, azi teritoriu
construit, pe atunci, un teren viran, inierbat al orasului, cu
destinatie agricola.
Spectacolul admirabil si din timp mediatizat a atras
populatia Vaii Muresului, a Campiei si a Tarnavelor, dornica
de un spectacol cu totul inedit si rarisim mult timp dupa
aceea, folosind trenurile existente atunci si alte mijloace,
care a umplut peluzele si tribunele construite ad-hoc,
amintindu-si decenii in sir de eveniment.
Inchinam centenarului evenimentului si martirajului
eroului roman al cuceririi aerului, doua-trei articole
aniversare-comemorative, fiindca le merita.
Intrucat evenimentul a contaminat cu febra idealului
inaltimilor si pe tanarul Dumitru Istrate din Vaidacuta, care
si-a construit, cu o inegalabila ingeniozitate, un avion cu
care in anul 1913 a zburat peste satul natal, an in care si
Aurel Vlaicu s-a prabusit la Branesti, intrand in fruntea
coloanei eroilor romani ai aerului �, iar tanarul Dumitru
Istrate a fost inrolat in prima flotila germana de aviatie,
prabusindu-se in Serbia, in 1915 si fiind �, la randul lui, primul
pilot erou al Primului Razboi Mondial, am intitulat articolul
nostru comemorativ celor doi eroi ai aerului, insotindu-i cu
zisa stramosilor nostri: "Bene merenti possuit� (Urmasii ii
asaza intre cei ce binemerita din partea lor).
Asezarea aceasta de cateva fumuri � cum erau socotite
locuintele pentru o familie iobageasca in recensamintele
din Evul Mediu �, situata intre raurile Mures si Tarnava Mica,
una dintre putinele care si-au incriptat istoria in nume, adica
"Fantana Voievodului�, numita astfel dupa obiceiul
vreunuia dintre voievozii din feudalismul romanesc
incepator prin secolele IX-X, caruia i-a facut placere sa
adaste, odihnindu-se pe trunchiul prabusit al vreunui fag
sau frasin secular, de langa un izvor racoros si bine-venit
oricand calatorului si sa revina in acelasi loc, si alteori,
pana cand haitasii care, neindoielnic il insoteau, spre
a-i aduce prada in bataia arcului � arma mestesugita a
vremii � au raspandit vestea locului si prin satele lor.
Astfel, � mai tarziu � prin secolele XVII-XVIII, cand cateva
familii s-au "refugiat� de "harapnicul�, biciul adica,
odiosului zbir al grofului care se ocupa cu scoaterea
iobagilor, la rasaritul soarelui, la robota, acea dureroasa
obligatie care-i lega de glia locului � s-au asezat acolo
formand vatra de catun sau sat.
Anii s-au scurs, catunul de atunci pastrandu-si numele,
care, amintind de voievod, nu era, catusi de putin, suparator.
Locul se afla, cel putin virtual, sub protectia voievodului.
Dupa o vreme, mult mai tarziu, zvonindu-se prin dubasul
satelor romanesti de pe Mures, Tarnave si Campie ca "vine
Vlaicu, cu masina de zburat�, a aflat despre eveniment si
Dumitru, fiul mai mare a lu� badea Istrate din Vaidacuta,
care, ispravindu-si ucenicia si fiind deja calfa, dand cu
varsta spre 18-19 ani, si-a scos din sura, unde-si improvizase
un atelier de tamplar, bicicleta faurita de el insusi, cu roti
sculptate de mana lui, pe care a fixat, cum numai el stie, un
furtun din guma groasa, umplut, cand cu rumegus, cand cu
tarate de grau, secara sau orz, sa nu zgaltaie prea tare pe
drumurile zbrusoase de tara.
Era in noaptea de 11 spre 12 septembrie 1912, cand, intre
ceasurile 12 si 1, luand-o pe langa bicicleta deloc usoara cu
cadru de lemn, urca dealul ce ducea spre Tirimia, satul din
Valea Muresului, la cativa kilometri, de acolo, coborasul fiind
pentru Dumitru o placere, fiindca nici Targu-Muresul, pentru
unul ca el, nu-i deloc departe. Vestea cu zborul lui Vlaicu
nu-l multumi, vrand sa afle mai multe inaintea plecarii din acea
noapte, intr-o zi se duse la preotul din Tirimia, unde, spre
bucuria lui, acesta ii arata circulara protopopului Manegutiu,
maiestrit intocmita, sa-si duca enoriasii la "ziua de zbor� de la
ora de "din Osorhei�. E drept ca pe drum, inainte de rasaritul
soarelui, "biciclistul� a ajuns, intrecandu-i cu grabire, mai
multe palcuri de tineri, "tangalai� de 13-14 si chiar mai multi
ani, care se grabeau, cu siguranta, intr-acolo, printre care
vreo patru-cinci chiar din Vaidacuta.
Stim din alte surse ca ajuns devreme pe Campul Macelarilor,
devenit aerodrom azi in zona complexului "Litoral�, biciclistul
din Vaidacuta, dand binete unora care tocmai se oboseau sa
scoata dintr-un hangar "pasarea din tevi�, cu doua elice pe
care aveau misiunea s-o stearga cu ingrijire de praf si s-o
dichiseasca precum au fost instruiti, Dumitru al nostru li se
alatura si, din vorba in vorba, se imprietenira.
Si timpul zbura, fiindca, de cum se facu ziua, trenurile care
soseau pe la ora 7, ba dinspre Ludus, ba dinspre Reghin si
Toplita, prevestind evenimentul � gara nefiind departe � fura
auzite suierand cu semnalele lor cunoscute. Cei care au sosit
primii la aerodromul improvizat se mirau, nu atat de pasarea
ce stralucea in bataia primelor raze ale soarelui, cat si de
ceea ce nu le iesea din cap: ciorchini, mii de calatori, cei mai
multi tineri, cu sutele si miile, care se revarsau din vagoanele
trenului si, culmea, toti se indreptau spre aerodrom.
*
Tot invartindu-se in stanga-dreapta si discutand cu
cunoscuti de prin satele invecinate se facu ora 5 p.m. cand,
de o jumatate buna de ceas, aparu, de undeva, Vlaicu, imbracat
intr-un combinezon lung de piele lucioasa, cu bumbi
stralucitori, inalt si bine facut, cu o mustacioara negruta,
umbrita de un nas barbatesc ce-i dadea impresia unui om cu
vointa de fier, cu o fire de neinduplecat, cum auzi biciclistul
pe cineva, un domn mai varstnic cu monoclu pe nas, din
apropiere. Dupa ce se foi de cateva ori pe langa avion, domnul
Vlaicu se urca in scaunul situat undeva sub aripa de jos a
aparatului, misca apoi ceva ce facu sa tresara panzele aripilor,
apoi reveni, alaturi, se invarti sa mai vada dealurile de dincolo
de Mures, dinspre Campie, spre care-si pusese in gand sa
le survoleze. Deodata trecu pe langa el un om in halat de
mecanic � era tocmai omul la care se gandea, fiindca,
uitandu-se spre tribuna, pe care se ingrijise sa fie facuta
din scanduri si lemnarie noua, observa partea din fata,
capitonata intrucatva in barson rosu, si o vazu goala. Cum
se poate, doar el de aceea asteptase acolo spre a-si primi
invitatii: primarul, prefectul, subprefectii, pretorii plaselor,
autoritatile si industriasii orasului si ai imprejurimilor. Si-i
aminti pe toti scosi din cartea de telefon, sa nu scape
niciunul. Toti au fost invitati, negresit. Se uita la ceasul masiv
"Doxa� din buzunarul de la cingatoare, apoi se urca in locul
ce se va numi mai tarziu "carlinga�, care acum era un loc
deschis, sa poata privi lejer in toate directiile, fara gres. La
un semn, un tanar vlajgan se aseza in fata, puse mana pe o
paleta a elicei si, usor, incerca a o invarti. Cand vazu semnalul
discret al domnului Aurel Vlaicu, smuci din mana si, ca prin
minune, paleta isi lua avant, turand cu viteza. Usurel, pe
neasteptate, avionul se misca in fata, incet-incet, apoi mai
tare, iar dupa nici trei metri, se ridica, tot asa, incet, pe
neobservate, ajunse la inaltimea vlajganului, care, daca nu
se ferea abil, putea fi calcat de rotile pasarii de fier. Momentul
dificil in care si-au frant multi dintre ei aripile, adica
desprinderea unui aparat mai greu decat aerul, de pamant,
invingand gravitatea cu legile ei de fier, parca fu depasit!
"Doamne-ajuta!�, gandi Vlaicu, si, cu siguranta, deodata
cu el, mai multi, caci in acel moment, victoria desprinderii
de pamant nu-i apartine numai lui Vlaicu, ci celor mai
multi dintre cei ce apucasera in acel moment sa-si
descopere capul de sepci, caciuli, in ce-or fi apucat a
veni, le zvarlira in vazduh de fericire, ca nici aceasta nu
mai apartinea lui Vlaicu, ci tuturor. "Ura! Ura!�, se auzi de
undeva, de mai multe ori.
Intre timp, aparatul, strunit cu dibacie exersata de acum
in atatea alte zboruri, se ridica mult peste ultimele case
dinspre Mures, peste care trecu precum isi propusese,
ajunse la dealurile Sancraiului si a Naznei ce insotesc paralel
cursul apei raului cardinal transilvanean, de unde,
intorcandu-se, nu uita sa onoreze cu niste acrobatii, mai
simple, dar neasteptate de la un aparat modest gandit, modest
construit si cu indrazneala pilotat de unul si acelasi
om. Fiindca Vlaicu a fost multa vreme primul dintre toti
zburatorii vremii lui, si care a fost proiectantul, constructorul
si pilotul aparatului sau.
Pentru moment, in timpul survolului orasului de pe Muresul
Superior, intr-o strafulgerare, vazand ca nu a fost onorat cu
prezenta notabilitatilor, s-a gandit la soarta romanilor de pe
aici, dupa atatea veacuri asupriti si mai saracuti cu averea,
doamne, ce conducatori au, care nu se bucura de reusita
unuia dintre fratii fostilor lor iobagi, care secole in sir, cu
sudoarea muncii, a bratelor lor, le-au pus pe masa painea
alba a ogoarelor, nici macar cu o prezenta formala sa nu-l
rasplateasca�Sfarsindu-si gandul, tura motorul, virand
aparatul spre Dealul Domnilor, povarnit de ulita Functionarilor
din Targu-Mures, unde era rezidenta domnimii locale, peste
care, coborand din inaltime, ii saluta si reveni la multimea
de spectatori, intre care saracimea, care n-avea atunci
nationalitate, s-a dovedit a nu avea nici sentimente de
ostilitate, fiindca miile de "�ljen�-uri, ce rasunau din tot
atatea piepturi, nu combateau cu nimic celelalte mii, pana
la cinci, care strigau "Ura! Hai, Vlaicule!�.
-va urma
