In secolul al XVI-lea utopia desemna operele literare si filosofice
care imaginau o lume prielnica omului, ca in cazul lucrarii lui Thomas
Morus, in care 54 de orase, construite conform unui ideal, ar putea
adaposti visurile bunastarii universale. Atunci, ca si astazi, imaginea
cea mai limpede a unei lumi utopice a fost cea a insulei, a unui taram
precis marginit si limitat, al unui "stat� in care este implinit dezideratul
de fericire al cetatenilor ei. Intr-o lume utopica limbajul se (pre)schimba,
obligandu-i pe cei care-i accepta normele sa se intoarca spre resursele
imaginarului. Astazi, dupa cateva secole de intrebari si discutabile
raspunsuri, inversiunea de roluri, refacerea prioritatilor sociale si morale,
paradoxul dat de relatia ordine-carnavalesc, de realizarea, in cel mai
curat sens psihanalitic sau, dimpotriva, in sensul descurajant al pierderii
contactului cu realitatea, imaginea reflectata si cea a teatrului-in-teatru
stabilesc cateva trasaturi ale acestei lumi predispuse cu totul
reprezentarilor scenice. In timp ce, prin utopia teatrului, fictiunea se
restaureaza in forma expresiei artistice, speculative, prin teatrul utopic,
spectatorul plonjeaza intr-un univers al fictiunii pure, un univers care il
protejeaza � chiar daca numai pentru cateva clipe � de intemperiile
realului. Teatrul de astazi pare a fi supus unor serii transgresive care
nu au nimic de-a face cu intentiile artistice prime, el dand reprezentatiei,
inainte de toate, vitalitatea simulacrului.
Teatrul incepe prin a crea aparente si sfarseste prin a deveni mai
real decat realitatea care i-a dat viata. "Fictiv� si totodata "real�, spatiul
scenei moderne invoca un statut ontologic privilegiat: isi deschide
portile spre public, intr-un trompe-l�oeil de care actorii, refuzand a mai
fi simple dispozitive mimetice, profita in incercarea lor de a se regasi
printre cei din sala. In teatru, a renunta cu totul la utopie inseamna a
abandona orizontul unei lumi augmentate. Ceea ce-i ramane creatorului
scenic e sa se elibereze de canoanele simbolurilor si sa depaseasca
stadiul distantarii utopiei (si a strategiilor ei) de imaginar (si de urmele
sale insolite). Asadar, atuul reprezentatiei teatrale ar consta in totala
sa libertate fata de realul de dincolo de scena, fata de inadvertentele
pe care le isca in raport cu acesta din urma. Dar nu imaginatia insasi,
cu tot ceea ce ea cuprinde, adaposteste � aidoma unei corabii a
inceputurilor � germenii utopiei, ai unui spatiu idealizat, mascat de
iluzia libertatii? Si acest spatiu al utopiei teatrului reflecta sau refracta
adevarul la care nazuim cu totii?
Conferinta isi propune sa aduca in acelasi spatiu de discutie, cadre
didactice, cercetatori, doctoranzi preocupati de resursele, valentele
si perspectivele artei teatrului, ingemanate cu cele ale utopiei. De
asemenea este considerata utila prezenta celor care, aflati in alte
zone ale dezbaterii academice, vor putea intra in dialog pe marginea
acestei teme care isi pastreaza nealterata actualitatea: utopia.
