� Iata o intrebare la care reputatul medic � prof. cons. dr.
MIRCEA CHIOREAN – din Targu-Mures, specialist (si) in
medicina preventiva, aduce cateva elemente (aspecte) demne
de luat in seama. Sa notam, pentru inceput, ca sub patronajul
Fundatiei Live Med � condusa de prof. cons. dr. Mircea
Chiorean, in cadrul Policlinicii Hipocrate 2000 din TarguMures (str. Cuza Voda nr. 16), functioneaza, cu rezultate
deosebite, „Programul de Medicina Preventiva si Regenerare�.
� Asadar, domnule profesor
Mircea Chiorean, Medicina,
incotro?
� Sigur, ar fi multe lucruri de
spus si ele nu pot fi epuizate, nici
macar partial (nici nu ne-am
propus), intr-un articol de ziar. Fapt
este ca � si as preciza acest lucru �
la inceputul secolului XXI se vorbe
ste despre esecul medicinei
alopate (curative), in pofida realizarilor,
performantelor tehnologice
si profesionale remarcabile.
Cum ar fi, printre altele,
robotizarea, interventiile chirurgicale,
transplantul de organe s.a.
Fireste, „esecul� de care aminteam
este, in principal, de natura
economica, majoritatea spitalelor
neavand suport financiar pentru
a suporta astfel de cheltuieli. In
plus, (daca vorbim de esec) inca
multe boli � cancerul, bolile degenerative
ale sistemului nervos,
cele cronice cardiovasculare,
diabetul etc. � nu sunt stapanite
din punct de vedere al diagnosticului
si terapeutic, facand, inca,
victime impresionante.
Apoi, as nota ca, desi super
specializarea pe medicina de organ
este foarte precisa sau performanta,
neglijeaza bolnavul „ca
intreg�, dar si raportul spiritualitatii.
Cat despre farmacologia drogurilor,
a medicamentelor utilizate de
medicina curativa (alopata), ea
este, inca, grevata de reactii periculoase,
pana la deces.
� Or, asa stand lucrurile, pe ce
credeti, domnule profesor, ca
medicina actuala (dar si cea
a viitorului) ar trebui sa puna
accentul?
� Raspunsul este simplu: pe metode
alternative, complementare,
printre care, terapii pe baza de
plante, terapii de relaxare etc. As
aminti, in acest sens, ca, la
Bucuresti, a avut loc, recent, primul
Congres de medicina alopata complementara,
sub egida Academiei,
Romania fiind a patra tara europeana
care are preocupari in
aceasta directie. In opinia mea,
medicina, din cea conventionala,
bazata „pe dovezi�, evolueaza
(vireaza) spre o medicina� „personalizata�,
dr. Iuliu Hateganu
spunea, de altfel, candva, ca „nu
exista boli, ci bolnavi�.
In ce ma priveste, ca medic, am
pornit de la constatarea ca un
procent semnificativ de bolnavi
aflati in stare critica (sau cu boli
cronice) ar fi putut evita aceasta
situatie, daca s-ar fi supus unor
controale preventive. Astfel, in
sistem privat si pe Fundatia Live Med,
am inceput „lupta� pentru metode
alternative la medicina alopata.
Medicina preventiva este viitorul
nostru, salvarea Romaniei, in conditiile
in care statul nu are si nu va
avea suficienti bani pentru spitale.
De altfel, medicii sunt obligati sa
practice medicina preventiva prin
juramantul lui Hipocrate, dar
prefera medicina curativa, fiind
sustinuti de autoritatile sanitare,
companiile de asigurari, de medicamente
si aparatura. La ora
actuala, pot spune ca, desi suntem
la inceput, precedand astfel,
am aplicat unele metode de
terapie complementare cu succes.
Cunoscand, bunaoara, ca antioxidantii
cresc capacitatea de
aparare a organismului, reprezentand
prima masura de regenerare,
noi determinam radicalii
liberi si necesarul de antioxidanti.
In prezent, la indemana medicilor
stau mai multe categorii de determinare
a radicalilor liberi (calorimetrice
si spectroscopice). De
utilitate clinica curenta sunt
metodele calorimetrice, care
evalueaza operativ radicalii de
oxigen din sangele capilar sau
venos, cu aparate speciale de
care dispunem. Astfel, prevenim
aparitia cancerului, a evenimentelor
cardio-vasculare si a
altor afectiuni grave ce pot
aparea. Prelungim viata. De aceea,
avem convingerea ca proiectul
nostru o sa triumfe. Pentru ca tine
de medicina viitorului� Dar si
a prezentului!