Pentru a face lumina asupra terenurilor agricole, a padurilor,
pasunilor si imobilelor, uneori a unor sate intregi, retrocedate
ilegal in ultimii ani, un adevarat jaf ca in codru, pentru prima oara, din
1990 incoace, cu scopul de a fi stabilita si o harta a acestor ilegalitati,
pentru a fi inaintata principalelor institutii ale Statului Roman, cerand
stoparea, de urgenta, a acestor actiuni, anchetarea tuturor
retrocedarilor de acest fel, adica ilegale, precum si oprirea vanzarii
pamantului romanesc catre straini, dupa 1 ianuarie 2014, in forma
preconizata de actualul Executiv, la Targu-Mures a avut loc, cu catva
timp in urma, forumul national „Transilvania furata�.
Nenumarate au fost indreptatitele argumente ale acestei atat de
necesare si importante actiuni ale unor patrioti romani, care si-au
exprimat opiniile, precum prof. univ. dr. Mihai Drecin (Oradea), prof.
univ. dr. Ioan Sabau Pop (Targu-Mures), ziaristul Marcel Barbatei
(Bucuresti), presedintele Uniunii Nationale Vatra Romaneasca – prof.
Florin Oproiescu (Targu-Mures), prof. univ. dr. Gheorghe Funar (ClujNapoca), istoricul Vasile Lechintan (Cluj-Napoca), Lazar Ladariu (TarguMures), Valentin Roman � presedintele Asociatiei „Vatra Daciei�,
avocatul Gheorghe Cosmuta, presedintele Asociatiei Proprietarilor de
Padure si Pasuni (Baia Mare), avocata Vasilica Coroiu, Nicolae Rad,
Adrian Covaciu – reprezentanti ai cazurilor Nadas, Zadareni, Valea Mare,
carora li s-au adaugat, ca invitati, si senatorii Marius Pascan (Mures)
si Valer Marian (Maramures).
Cu documentele in fata, cu dovezile inatacabile, care singure
vorbesc, degetul a fost pus pe rana intr-o Transilvanie furata, din 1990
incoace, de toti nesatuii si din toate partile, cu o lacomie bolnava, cea
a pornirilor hulpave de a sfasia, bucata cu bucata, aceasta
Transilvanie, leaganul nasterii poporului nostru roman. Pana si un orb
poate vedea matrapazlacurile, fabulatiile, scenariile rocambolesti,
falsurile prin care Romania este, pur si simplu, jefuita din 1990 incoace!
Numai mai-marii nostri guvernanti nu vad! Numai ei, surzi si orbi, se fac
ca nu vad ca unor romani din Ardeal viata, pe zi ce trece, le devine un
cosmar in jocurile alba-neagra din justitia asta postdecembrista! Numai
ei, mai-marii clipei, se fac ca nu-i vad pe acei insi mereu cu capsa
pusa, porniti impotriva a tot ce-i romanesc, insi care ne privesc cas, de
sus, cu ura, pentru ca cerem respectarea legii romanesti, ca pamantul
mosilor si stramosilor nostri sa ramana al romanilor!
Pentru unele clarificari privind acest jaf sistematic prin
retrocedarile ilegale din Ardeal, „in urma carora sate cu mii
de hectare de pasuni, paduri si terenuri agricole au fost
pierdute de Statul Roman, cu complicitatea unor functionari
ai aceluiasi Stat Roman�, jaf continuat cu „retrocedarile
unor imobile din centrele vechi ale marilor orase
transilvane�, se cuvin cateva necesare precizari: „Dupa
Marea Unire � cum dovedea si prof. univ. dr. Gheorghe
Funar, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca -, Ungaria
si optantii unguri, adica fostii grofi si conti s-au adresat
Societatii Natiunilor, dand in judecata Statul Roman, dar si
Slovacia si Serbia, tari care isi recuperasera, dupa Primul
Razboi Mondial, teritoriile pierdute. Este vorba despre
„procesul optantilor�. Proprietarii unguri, dar si Ungaria, ca
tara, au pretins sa fie despagubiti pentru bunurile pe care
le-au avut pana la 1918, in timpul Imperiului Austro-Ungar.
�Procesul optantilor� s-a desfasurat la Tribunalul de Arbitraj
de la Paris, conducatorul delegatiei romane fiind marele
diplomat Nicolae Titulescu, delegatia ungara fiind condusa
de contele Apony. Procesul s-a incheiat in anul 1930, iar
Romania a fost obligata sa despagubeasca Ungaria si pe
optantii unguri in coroane de aur, de 24 de carate, insumand
100 de tone! Platile s-au facut printr-un Fond Agrar deschis
intr-o banca elvetiana din Basel. Intre 1931-1937 au fost
despagubiti toti fosti proprietari!�.
Din acel moment, ei si mostenitorii lor nu mai puteau avea,
legal, nicio pretentie! Bunurile au intrat in proprietatea
Statului Roman, prin cumparare. Asa ca Statul Roman,
proprietar, azi nu mai are nicio obligatie fata de urmasii lor,
iar asa-zisele retrocedari, care, din pacate, au loc in zilele
noastre, sunt ilegale! Retrocedari prin care asistam, de fapt,
la improprietarirea Ungariei si a unor cetateni de etnie
maghiara cu imobile, cu mari suprafete de paduri si terenuri
agricole. Cu sprijinul unor romani vopsiti, bineinteles! Insi
deveniti catei ai lacomilor acaparatori, partasi la uriase si
paguboase gafe postdecembriste, s-au facut, pentru
pumnul acela de 30 de arginti ai Iudei, frati cu spoliatorii. Ei
au fost si cei care s-au facut ca nu vad si nu stiu ca „in
partea Ardealului ocupat dupa Diktatul de la Viena, din 30
august 1940, au fost falsificate cartile funciare. In perioada
1940-1944, pe timpul amintitului Diktat de la Viena, cand
nordul Ardealului a fost sub ocupatie horthysta, toate cartile
funciare au fost falsificate, scrise in limba maghiara. A fost
si motivul pentru care, in februarie 1945, Statul Roman da o
lege prin care stabileste ca toate inscrierile, false, facute
in ungureste, in cartile funciare ale Ardealului ocupat, sunt
nule de drept! Cu toate ca la Arhivele Nationale din
Bucuresti exista toate aceste dovezi, cu toate datele
referitoare la imobilele care au fost platite de Statul Roman,
in urma „procesului optantilor�, ca alte date lamuritoare se
afla prin arhivele judetene, nu s-a tinut cont de ele. Cu
toate ca sunt cunoscute aceste lucruri,in continuare sunt
preluate, ilegal, imobile, proprietati ale Statului Roman!
Instantele si comisiile, obligate, prin lege, sa faca lumina
prin necesare clarificari, nesolicitand actele originale de
proprietate, au incurajat retrocedarile ilegale. Statusul
Romano-Catolic, ordine calugaresti maghiare, urmasii
grofilor, ligi, fundatii au preluat, ilegal, imobile ale Statului Roman.
Azi se estimeaza ca 35% din suprafata si cladirile Ardealului
apartin deja Ungariei, cam 80% din proprietatile din Covasna si
Harghita nu mai apartin romanilor sau Statului Roman!
Falsuri insotite si de o alta smecherie, asa cum aminteam,
cea a Statusului Romano-Catolic, care, de fapt, niciodata
nu a avut personalitate juridica si nici proprietati. Statusul
de care, multi ani, cu documentele in fata, s-a ocupat
Onisifor Ghibu, care a demonstrat ca niciodata Statusul
Romano-Catolic nu a avut proprietati! Asa se face ca pe
strada Iuliu Maniu nr. 5 din Cluj-Napoca, fara niciun
document, un imobil a intrat in proprietatea Bisericii
Romano-Catolice. Acolo, la Cluj-Napoca s-au petrecut si
alte potlogarii. Sub mana lui Emil Boc, actualul si fostul
primar de atunci al Clujului, viceprimarul de pe vremea
aceea, Boros Janos, cu un simplu petic de hartie dintr-un
caiet, fara vreun document oficial inregistrat in arhiva
primariei, semnat doar de el si de un reprezentant al
Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba, a doua zi acesta sa
prezentat la Comisia speciala de retrocedare a imobilelor
catre cultele religioase de la Bucuresti, comisie cu un
vicepresedinte UDMR. Fara nicio verificare, Comisia
speciala „hotaraste, practic, improprietarirea bisericilor
reformata si unitara cu 60 de imobile din centrul Clujului! De
precizat ca, in aceste cladiri, se aflau (si se afla) institutii
ale Statului Roman, iar primaria plateste „peste o jumatate
de milion de euro, pe an�, chirie hotilor de imobile! Situatie
similara si in judetele Bihor, unde Consiliul Judetean
plateste, anual, chirii de 700-800 de mii de euro. La fel este
si la Timisoara, cu o situatie si mai grava, unde afaceristii
„s-au improprietarit� cu vreo noua licee si colegii, cu patru
spitale, autoritatile romane achitand o chirie anuala de
peste un milion de euro! Incredibila situatie! Cum tot
incredibil este si faptul ca „mai mult de jumatate din imobile
din Carei sunt deja ale Ungariei! In aceleasi conditii, au
fost preluate, abuziv, cladiri din Aiud, Ocna Mures, Satu
Mare, Arad. „La Alba Iulia, doar Muzeul Unirii a mai ramas
romanesc, in cetate�! In acelasi context trebuie cuprinsa
situatia retrocedarilor cladirilor liceelor Bolyai, de Arta si
Unirea, a Teatrului Ariel de la Targu-Mures.
In perioada 1990-2013, prin incalcarea prevederilor legale,
au fost comise infractiuni cu intentie directa in privinta
retrocedarilor in natura ale imobilelor, prin acest mare jaf
national, niste smecheri „baieti destepti� scuipand in cap, si
lege, si cinste, si moralitate! Niste ageamii in cunoasterea si
aplicarea legilor romanesti, aducand o nepermisa jignire si
hulire romanilor, in aceasta cadere libera in haul
postdecembrist, „prin complicitati si tradari, prin tacerile
suspecte ale unora, au inlesnit si inlesnesc, in continuare,
mecanismul de jefuire a Ardealului�. Proprietati obtinute „prin
jertfa mosilor si stramosilor� sunt pierdute, ajungand, prin
orasele transilvane, in mana unor falsi urmasi ai unor grofi
expropriati sau ai unor criminali de razboi. Sate intregi, lanturi
muntoase, foste patrimonii ale IAS si CAP, poligoane ale
armatei, pasuni comunale, gradini, case ale oamenilor, toate
rupte bucata cu bucata, ajung in stapanirea privata a unor
insi cu carti funciare falsificate. Padurile Romaniei sunt
defrisate! Totul, cu sprijinul unor baroni locali, al unor cozi de
topor din administratia romaneasca, al unor avocati, al unor
parlamentari, in cel mai mare jaf postdecembrist, „cu urmari
deosebit de grave in zona sigurantei nationale, incalcanduse
reforme, tratate internationale in vigoare arhive, justitie si
bun-simt�! Asa s-au petrecut lucrurile la Toplita Romana, in
„Cazul Urmanczy�, de-a dreptul revoltator, unde mii de hectare
de pamant, de padure, cladiri de patrimoniu, pentru care azi
Statul Roman plateste chirie, au fost retrocedate fostului
viceprimar Szabo Koloman, urmas de-a saptea spita, devenit,
astfel, noul grof ungur al Toplitei Romane! Cica el il mosteneste
pe groful Urmanczy Nandor, unul dintre autorii morali ai
masacrului de la Belis, din luna noiembrie 1918, locul in care
avea domenii de 28.000 de iugare si un castel fratele lui Nandor,
Urmanczy Janos. Cerand alimente, pentru a putea pleca acasa,
prizonierii de razboi, romani, rusi, sarbi, italieni, care munceau
pe exploatarile forestiere ale grofului, refuzati si sfidati au
atacat castelul. Au urmat cumplite represiuni. La ordinul lui
Nandor se constituie „Batalionul Urmanczy�, venit la Belis
sa-i pedepseasca pe rasculati. „A urmat baia de sange
nemaivazuta pana atunci, atrocitati care au uimit lumea
civilizata, care au dus la intreruperea tratativelor romanoungare
de la Arad. Vinovatia „Batalionul Urmanczy� a fost
dovedita. 20 de cadavre, printre care si trei femei, aruncate
pe jaraticul depozitului incendiat, ardeau fumegand. Mosia
Urmanczy a fost expropriata in intregime. In toamna anului
1940, dupa Diktatul de la Viena, clanul Urmanczy, cu ocazia
venirii trupelor maghiare in Toplita Romana, avandu-l in frunte
pe iredentistul Bandi, un mare fascist, i-au ridicat pe toti
fruntasii romani, batuti si maltratati, in mod barbar, de jandarmii
horthysti, declarand: „In 24 de ore sa nu mai vedem, in Toplita,
opinca de olah!�. Romanii au fost trimisi in lagarele de munca,
iar in toamna anului 1944, cu o zi inainte de intrarea trupelor
aliate in Toplita, toti din clanul Urmanczy „au plecat cu
avioanele germane�. Iar urmasul de azi intra in posesia
bunurilor expropriate de Statul Roman, in urma „procesului
optantilor�, deposedand institutiile romanesti de pamanturile
cu care au fost improprietarite.
Numeroase sunt, din pacate, matrapazlacurile prin care,
noii grofi unguri au devenit stapani pe bunurile care apartin,
de drept, Statului Roman�. Asistam la cazuri de-a dreptul
stupefiante, in care este rapusa dreptatea, increderea, ideea
de justitie! In malul faradelegii de dupa „lovilutia� din
decembrie 1989, se situeaza si matrapazlacurile in serie ale
unor avocati si judecatori cu conturi din ce in ce mai grase,
impinsi de necuratul sa calce peste legi, in „Cazul Nadas�,
care a scandalizat o Romanie intreaga. Nu niste straini betegi
de naravul cucului de a-si depune ouale in alte cuiburi, pe
pamantul romanesc, ci o adevarata mafie romaneasca a
speculantilor, inlesnind aceasta noua ocupatie, de tip aparte
a Transilvaniei, a facut totul sub ispita ochiului dracului �
banul! Nadasul (judetul Arad) este un sat furat cu totul: cu
padure, cu biserica, cu cimitir cu tot! Intr-o Transilvanie furata,
datorita nepasarii autoritatilor romane, complice la un furt
urias, mii de hectare de padure, mosii, castele, odata
despagubite de regele Ferdinand, au fost recuperate,
fraudulos, sub mana procuroarei Haineala, care s-a facut ca
„nu-i vede pe judecatorii care au restituit proprietati prin acte
false�. „In anul 2006, sotii Colteu, pretinsi mostenitori ai
evreicei Maiorowitz, face o plangere in instanta, pentru a li se
restitui dreptul de proprietate, in proportie de 90%, asupra
satului Nadas, cu 8.700 de hectare cu padure, fanete, pasuni,
cabane, cimitir, biserica, vatra satului, case�� Satenii nu stiau
nimic, procesul derulandu-se „pe deasupra�, familia Colteu
castigand totul intr-un singur termen de judecata! Astfel,
„Nadasul a devenit, din nou, iobag!�. Procese! Executari silite,
intabulari in cartea funciara� APIA plateste familiei Colteu
peste 800.000 de euro pentru aceste terenuri, familie care,
facandu-si ocol silvic privat, exploateaza 5.000 de hectare de
padure, a deschis un fond de vanatoare (pe unde uneori
calca si Traian Basescu si primarul Aradului, Gheorghe
Falca, finul lui). Totul prin filiera Maiorowitz (Szerenyi) si
Weisz-Grosz, fara mostenitori. Suprafete mari de padure si
teren agricol cumparate, dupa reforma din 1921, de Statul
Roman! Matrapazlacuri comise de comisia locala, de
primarul Nadasului, de Parchet (judecatoarea Florita Bolos,
implicata, fiind arestata pentru luare de mita intr-un alt
dosar!).
Astfel, Ungaria, in secret dobandeste cladiri istorice si
paduri ale Transilvaniei! Guvernele Nastase si Tariceanu,
prin tradare, au deschis calea ocuparii Transilvaniei, prin
80% retrocedari in natura. Cu acte false, au fost date
Ordinului calugaresc Premonstratens de rit romano-catolic,
cladirea Colegiului National „Mihai Eminescu�, din Oradea,
cladire care n-a fost nationalizata de comunisti in anii �50,
dreptul de proprietate apartinand Statului Roman. Liceul
Sanitar si Liceul Economic, evacuate, s-au mutat la periferia
Oradiei, cladirile istorice fiind, de fapt, acum goale! In proces
de retrocedare se afla pe rol si cladirea Filarmonicii Oradea,
pretendenta fiind Episcopia Romano-Catolica! Din pacate,
„politicienii si judecatorii doneaza ungurilor si Ungariei
cladiri � monumente istorice care fac parte din averea, din
patrimoniul cultural al Romaniei�. In litigiu au ajuns chiar si
Baile Felix si 1 Mai, cu padurile si parcul de 1.100 de hectare
si trei sate, cladirea Pavilionului 5 al Spitalului Clinic de
Recuperare Medicala. Fara vreo dovada legala! Ordinul
Premonstratens, reinventat peste noapte, are doar un singur
membru! Dar pretentiile sunt pentru 47 de cladiri, cu cinci
hoteluri, trei edificii de bai, locuinte particulare, sediul
directiunii, restaurante, o cafenea�
Prin acelasi „sistem mafiot, cu ramificatii pana la nivelul
cel mai de sus in stat�, prin care „noii grofi unguri au devenit
stapani pe bunurile care apartin, de drept, Statului Roman,
prin retrocedari abuzive, aproape 500.000 de hectare de
padure au fost deja vandute, apoi rase o parte, lasate in
izbeliste, intr-o situatie dezastroasa, situandu-ne, in acest
sens, pe primul loc in Europa. Asa ceva nu s-a intamplat si
nu se intampla nici in Polonia, nici in Bulgaria. „Suntem
singura tara din Europa care mai retrocedeaza padurile �in
natura��! E jale in Ardeal! Dupa retrocedari abuzive, ilegale,
munti intregi sunt „cheliti�, furtul de masa lemnoasa este in
floare, „se taie fara mila, anapoda, pana nu va mai ramane
niciun ciot.� Asa s-a ajuns ca un judecator din Sfantu
Gheorghe „sa taie si sa spanzure prin muntii Carpati�! �rd�g
Lorand Andras, presedintele Tribunalului Sfantu Gheorghe,
reconstituind dreptul pentru sapte mosii, a restituit 43.000
de hectare de padure unui descendent de gradul 5 al familiei
Ghika. Dintr-un singur condei! Gurile rele spun ca un
judecator roman de etnie maghiara, scolit la Budapesta, ar
fi exclamat. „V-am facut-o! V-am luat pamantul de sub
picioare!�. Pana si Parcul National din Retezat, simbol al
Romaniei, a fost dat, pe sest, unor „cetatence� din Austria
si Ungaria! In cazurile Zadareni, Valea Mare, prin alte locuri
(urmasii grofului din Brancovenesti au pus ochii pe
jumatatea satului Idicel Padure!), prin improprietariri ilegale,
cu cantec, prin siluirea legilor, prin increngaturi mafiote,
prin coruperea unor magistrati, se pune la cale un plan abil
de dezmembrare a tarii. Sa te mai miri, oare, ca un conte,
unul Kalnoky, daruieste nascutului print George si cuplului
britanic, William si Catherine, o pajiste din Transilvania, „cu
un camp de flori� de pe Valea Zalanului (Covasna). Numai
ca, in „marinimia� lui, acesta uita ca averea contelui Kalnoky
a fost expropriata, incasandu-se atunci, dupa „procesul
optantilor�, bani grei pentru terenurile din Arcus, Valea Crisului,
Bicfalau, ca reforma agrara din 1921 „ramane in vigoare, legea
ce ar dori el aplicandu-se doar pentru confiscarile comuniste�.
Asa ca ce-i, acolo, „o pajiste pentru Georgel�!? Dar din dar se
face rai! Asa ca, de fapt, Romania, nu contele Kalnoky, i-a
daruit printului George acea pajiste transilvana!
Harta retrocedarilor frauduloase, despagubite de Statul
Roman, este, de la o zi la alta, tot mai mare. Marele jaf din
Transilvania trebuie stopat. Romanii sunt deposedati, abuziv,
de pamantul lor si lasati pe drumuri, sate romanesti sunt
„ciuntite�, prin complicitati si tradari la nivel inalt!
Retrocedarile in natura trebuie oprite! Iar in cazurile
retrocedarilor prin falsuri sa se intervina cu legea in mana.
In contextul globalizarii, aceasta broasca uriasa, mondiala,
care inghite totul de pe acum, ce se face din 1990 incoace,
devine un real pericol, amenintare directa a prabusirii unei
traditii romanesti la comanda „noii ordini�. De atata umilinta
parca si pamantul tresare! Nu numai pamantul, ci chiar si
subpamantul cu tot ce el a mostenit, cu ochii stramosilor in
el! De atata umilinta tresare pamantul ca-l vindem! Ca il
dam vrajmasului traditional. Tresare ca-l tradam! Dupa ce,
din 1990 incoace, guvernantii au dat strainului gazul,
petrolul, aurul, aluminiul, cimentul, totul, acum dam si nu
vom mai fi stapanii propriului nostru pamant. Incat te intrebi:
de ce s-a mai cantat, de doua ori in istorie, „Treceti,
batalioane romane, Carpatii!�? Ce rost au mai avut reformele
agrare pentru cei care au luptat pe front in doua razboaie
mondiale? Oare mai suntem, cumva, noi, romanii, aici pe
veci stapani? Sa nu uitam ca, odata cu pamantul, si noi, pe
rand, ne petrecem. Pamantul acesta al odihnei mosilor si
stramosilor trebuie sa ramana al Romaniei. Iar a apara
pamantul stramosesc inseamna a apara Tara!