(proverb olandez)
Proverbele sunt invataturi ale morelei populare, nascute dintr-o indelungata
experienta de viata a unui popor. Fiecare popor are astfel de precepte
morale, exprimate in formulari eliptice si metaforice, care, in putine cuvinte,
contin adevaruri adanci, dupa care multi oameni se conduc in viata.
Avem si noi, romanii, o bogata colectie de proverbe populare,
cercetate si adunate cu migala de-a lungul timpului de catre
cercetatori. Insa nu la acestea doresc sa ma refer, ci la proverbul
olandez pe care l-am asezat ca titlu la articolul de fata. Citindu-l, am
zambit cu tristete si m-am gandit, cu parere de rau, ca acesta nu este
cunoscut deloc, sau de foarte putini romani. Si mi-am pus intrebarea:
oare daca il stiau romanii in 2004, ori macar in 2008, cand au fost chemati
sa-si aleaga presedintele, l-ar mai fi ales pe Traian Basescu?
Am mari indoieli ca s-ar fi intamplat asa. Fiindca am in vedere, in
primul rand, faptul ca poporul roman este unul dintre popoarele
europene cu o bogata traditie folclorica. Multi dintre romani, mai ales
locuitorii satelor, respecta cu strasnicie aceste traditii si invataturi
morale cuprinse in proverbe si isi oranduiesc viata dupa ele.
In al doilea rand, sunt convins ca si proverbele altor popoare s-au
nascut din aceleasi invataturi populare si contin deci aceleasi precepte
morale ca si proverbele romanesti. In cazul proverbului la care ma
refer, acesta s-a nascut din bogata experienta de viata a poporului
olandez, cu vechi si puternice traditii marinaresti.
Dupa cum se stie, de-a lungul istoriei sale, mai ales in Evul mediu, incepand
cu secolul XVII, Olanda a purtat un lung sir de razboaie maritime cu Anglia,
Franta, Spania etc. tomai pentru suprematia maritima. In urma acestora, Olanda
a devenit una dintre marile puteri comerciale ale Europei, care si-a creat un
urias imperiu colonial, cu teritorii din Africa, Indonezia, America de Nord si
de Sud. Asadar, marinaria a fost si chiar a ramas un mod de viata a olandezilor.
Nu avem deci niciun motiv sa ne indoim de adevarul cuprins in
proverbul ,,Fereste-te de marinarul care ajunge pe uscat�! Oare pentru
ce oamenii erau indemnati la un astfel de comportament? Raspunsul
nu poate fi decat unul singur: marinarul, ajuns pe uscat, isi schimba
comportamentul, devine un alt om decat cel ce se afla pe mare, unde
este obligat sa respecte si sa se supuna unor reguli stricte. Pe uscat,
el se simte liber, fara nicio obligatie legala sau morala. Isi da frau liber
pornirilor imorale, devine un om periculos.
Oare romanii nu ar trebui sa ia aminte, macar acum in cel de al 12-lea
ceas, si sa se fereasca de comportamentul marinarului nostru, ajuns
pe uscat? Si sa aiba grija ca asemenea oameni sa ramana, in viitor,
doar la carma unor nave, in niciun caz nu la carma tarii!
