„In patternul nostru national, preferam sa avem la suprafata prostul satului, nu inteleptul satului. Ne dam
destepti, pentru a nu fi considerati prostul satului, dar, de fapt, modelul lui e singurul pe care il edificam�.
(Prof. dr. Florin Colceag, cunoscut descoperitor al geniului romanesc in randul tinerilor)
Cei din generatia mea, adica a celor trecuti putin peste
50 de ani – tineri insa la momentul 1989 – au trait cu speranta
ca si in tara aceasta lucrurile se vor schimba si (re)aseza.
In bine, evident. Conditiile de atunci erau excelente, iar
situatia economica relativ buna. Fara datorii externe, cu
creante de incasat de peste 24 de miliarde de euro (la
valoarea actuala a acestor creante) si cu o stare de
entuziasm deosebit din partea populatiei, startul parea a fi
unul foarte bun.
Nimeni nu se gandea atunci la ceea ce avea sa vina:
droguri, prostitutie � inclusiv cea politica � trafic de
armament, terorism, coruptie la nivel inalt etc. Riscurile
inevitabile ale libertatii si democratiei, desigur, ar putea
spune cineva mult mai avizat. Insa dupa 23 de ani de
democratie livrata generos din afara, dar fara „instructiuni
de folosire� � asa cum am mai spus candva – cu fiecare zi
care trece constatam ca aceasta „schimbare in bine�
devine de fapt o fata morgana, iar democratia de la noi, o
constructie sui-generis cu specific romanesc si balcanic.
Privita de sus si „pusa la colt� in mod constant de catre
UE – un Plan Valev ceva mai elaborat si cu mai mult „staif�-,
dar si de alte organisme internationale pentru fapte mai
mult sau mai putin discutabile si condamnabile, Romania
nu are minime reactii de demnitate nationala, asa cum ar
fi fost firesc si de asteptat. Inainte de toate insa, Romania
nu are acasa la ea o politica nationala, un program de
tara, un IDEAL de implinit pe termen scurt, mediu si lung
care sa atraga cetatenii spre un deziderat comun, alaturi
de guvernele care s-au succedat la conducere si care,
intr-un benefic spirit al continuitatii, seriozitatii si
progresului, indiferent de culoarea lor politica, sa-l urmeze
macar in linii mari.
De aceea, ca o consecinta fireasca, increderea
populatiei in clasa politica romaneasca, de la stanga la
dreapta esichierului politic (presupusa noastra elita) este
deplorabila. O clasa politica jenanta, macinata de
scandaluri mai mult sau mai putin regizate, care se da in
stamba in mod lamentabil, cu diverse ocazii, si-si „ridica
poalele politice� in media aservita. Insa ceea ce este
deosebit de grav, urmare a acestei stari de fapt, a scazut
foarte mult increderea in capacitatea statului roman de
garant al apararii drepturilor cetateanului. In acest sens, a
se vedea mai ales cazurile cetatenilor de etnie romana din
judetele Harghita si Covasna care se simt abandonati de
acest stat si de politicienii care pretind ca-i reprezinta si
care-si aduc aminte de ei doar in campanii electorale.
Relatia dintre cetatean si stat si viceversa a ajuns in
prezent sa fie una de suspiciune reciproca si nu de
solidaritate, asa cum ar fi fost firesc. Pentru cei care
doresc sa aprofundeze subiectul le recomand sa
citeasca „Contractul social� de J.J.Rousseau, „Spiritul
legilor� de Montesquieu si in mod obligatoriu studiile lui
Gaetano Mosca referitoare la legatura dintre elite (adica,
cei care conduc teoretic statul) si mase (noi, cei multi,
dar nu si prosti).
Cand ai ajuns sa ai circa un sfert de milion de analfabeti,
dar – paradoxal! – o puzderie de facultati mai mult sau mai
putin acreditate care produc pe banda rulanta someri cu
diplome, un sistem de sanatate aproape de colaps,
permanent dar inutil reformat, cu medici care pleaca cu
miile din sistem, cu o cifra a somajului de 23 % in randurile
tinerilor sub 25 de ani, cu o economie nationala care
agonizeaza si cu o datorie externa de peste 80 de miliarde
de euro, cu un nivel al coruptiei care a atins ca o cangrena
aproape toate institutiile statului, cand ai ajuns sa asisti
pasiv si buimac la taierea accelerata si neverosimila a
padurilor din Carpati – de la anul, probabil, si la vanzarea
pamantului tarii -, la retrocedari facute deseori aiurea si in
dispretul elementar al dreptului, ce poti sa mai astepti bun din
partea celor care guverneaza de peste 23 de ani acest stat?
Cand bogatiile tarii sunt gajate strainilor (FMI, spre
exemplu) sau date in conditii total dezavantajoase pentru
noi, cand personaje precum Mark Gitenstein sau generalul
Wesley Clark, dar si altii ca ei fac lobby � noi ii spunem
trafic de influenta – pentru diverse interese americane, ce
poti oare sa mai crezi? Mai suntem noi un stat suveran? In
ce masura? Cat de suveran si care este pretul suveranitatii
noastre? Pot oare sa ne raspunda guvernele care s-au
succedat la putere cu „binecuvantare� externa?
Cand rata natalitatii este intr-o permanenta scadere (sub
200.000 de nasteri in 2011) cand populatia totala a Romaniei
este si ea in scadere accentuata an de an si cand tendintele
de enclavizare sunt tot mai des si insistent clamate de
extremistii maghiari, poti oare sa mai astepti ceva bun din
partea celor care te guverneaza de peste 20 de ani, dar
care nu gasesc solutii juste si sunt permanent dispusi la
compromisuri posibile si chiar imposibile? Cum am ajuns
oare aici? A fost incompetenta sau rea vointa din partea
celor care ne-au condus si ne conduc? Sau poate amandoua la
un loc? Mai exista oare un viitor viabil si demn pentru aceasta tara?
Eu, personal, nu mai cred ca mai este posibil asa ceva,
cu aceasta clasa politica la putere. Orice om realist, decent
si demn, neinregimentat politic, va intelege ca suntem
intr-un moment de mare impas. Nu avem o clasa politica
credibila si, ceea ce este foarte grav, nu avem un lider
politic carismatic, capabil sa polarizeze interesul si
increderea cetatenilor. Prezenta la urne din ultimii ani
demonstreaza cu prisosinta acest lucru.
Supradimensionat ca numar de institutii, extrem de
birocratizat si politizat, statul roman, care se tot reformeaza
(sau deformeaza?) de 23 de ani, a ajuns – culmea! – sa fie
prizonierul lui insusi prin institutiile pe care le-a creat si
recreat permanent. O imensa caracatita care nici nu mai
stie cate tentacule are, daramite sa le mai si controleze.
Guvernele au promovat politic in functii de raspundere
multi oameni de o calitate profesionala – dar si morala �
indoielnica. Atunci cand n-au avut suficiente functii pentru
liota de servanti care trebuia multumita, au creat altele noi
pentru a o putea „caftani� pe masura aportului ei.
Condamnarile pronuntate (sau in asteptare) in cazul unor
ministri sau fosti ministri sunt doar o (palida) dovada a
veleitarismului care i-a caracterizat pe multi dintre cei ce
au condus cu dispret diverse institutii, dar care, in fapt, au
fost preocupati doar de propriile lor interese, precum si de
cele ale partidului care i-a promovat. Cazurile Adrian
Nastase, Decebal Traian Remes, Ioan Muresan, Gergely
Olosz sau mai nou Relu Fenechiu sunt, desigur, doar un
aspect al gravelor probleme cu care se confrunta
functionalitatea si credibilitatea statului ca sistem. Romanii
au inteles ca de fapt functionalitatea si credibilitatea
statului este asigurata de oamenii guvernelor care se
succed la conducerea tarii, or aici este problema.
Cine sunt cei care ne conduc? Reprezinta ei oare cu
adevarat elita, chiar daca isi mai adauga in fata numelui
un titlu mai mult sau mai putin meritat de „doctor� sau de
„colonel�, etc.? Ce-i face sa aspire sau sa li se atribuie
calitatea de „elite�? Au auzit ei oare de „meritocratie�?
Cohorte de indivizi, precar scolarizati, parte a unor
adevarate gasti de partid si de stat, au ajuns sa ocupe
functii importante in diverse institutii pe care le paraziteaza,
atat la nivel central, cat si in teritoriu. Ce-i recomanda oare
pe acestia sa ocupe acele functii in afara fidelitatii lor
politice, negociate, in multe cazuri („Iti dau ca sa-mi dai, iti
fac ca sa-mi faci…�)?
„Tatucul� Marx, pe care unii dintre noi l-au studiat in
tinerete caci n-au avut ce face – spre „nesansa� noastra
nu ne-am ales nici timpul, nici tara si nici familia in care sa
ne nastem -, spunea ca, citez: „acumularile cantitative
duc la salturi calitative�, iar „istoria tuturor societatilor
cunoscute reprezinta o istorie a luptei de clasa�. Batranul
evreu avea viziune economica si istorica. El este studiat si
astazi – chiar daca doar cu titlul informativ � in universitatile
americane care se respecta.
Mai devreme sau mai tarziu, sintetizand spusele lui Marx caci vrand-nevrand trebuie sa-i dam dreptate – masele
nemultumite se vor revolta. Conditiile au fost create de-a
lungul timpului scurs din 1989 si pana acum. Pentru cei
care cunosc si putina istorie este lesne de observat ca
ciclic se intampla asa ceva. Extrapoland in istorie un
principiu din fizica, cazanele care se afla sub presiune de
prea mult timp ajung sa dea in clocot la un moment dat.
Chiar daca din cand in cand cineva mai da drumul la cate
o supapa / supape de siguranta pentru a atenua un posibil,
dar previzibil si inevitabil efect. Evenimentele care se
petrec de un timp incoace in spatii geografice foarte
apropiate � a se vedea cazul Bulgariei, spre exemplu �
demonstreaza acest lucru. Romania nu este un caz atipic.
Cazanul este plin, doar ca aici inca nu s-a aprins focul.
Ramane de vazut cine si cand anume il va aprinde.
Consecintele ar putea fi imprevizibile si dezastruoase
pentru ceea ce inseamna integritatea teritoriala a statului
roman. Nici chiar cele sapte institutii cu atributii in
domeniul sigurantei nationale si ordinii publice � oare nu
se calca pe picioare de multe ce sunt? � nu vor mai putea
face nimic.
Domnilor care pretindenti ca ne reprezentati, treziti-va
pana nu este prea tarziu. Daca mai aveti minime principii
morale, un pic de constiinta romaneasca si oarece respect
pentru istoria neamului caruia ii apartineti prin nastere,
opriti marele jaf national din codrii tarii, din solul si subsolul
Romaniei, precum si evaziunea de la frontierele patriei.
Este primul lucru pe care ar trebui sa-l faceti pentru a
castiga macar un minim respect din partea noastra. Si o
sansa de a va recredibiliza si reabilita cat de cat statutul
pe care-l pretindeti. Altfel….? Altfel veti iesi pe usa din dos
a istoriei pentru ca, asa cum scria regretatul poet Adrian
Paunescu, citez: „Intre cei care trag / Si acei ce sunt trasi /
Nu e loc de vreun steag… / E o groapa de pasi.�