„Doi oameni s-au suit la Templu, ca sa se roage: unul
FARISEU si celalalt VAMES. Fariseul stand, se ruga in
sine: �Dumnezeule, iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti
oameni, rapitori, nedrepti, adulteri sau ca acest vames.
Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din
toate cate castig�. Iar vamesul, stand, nu voia nici ochii
sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul zicand:
�Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului�. Zic voua
ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa decat
acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar
cel ce se smereste pe sine se va inalta�.
Evanghelia dupa Luca cap. 18., vers. 10-14
***
„Cel ce se mandreste cu darurile lui naturale, adica cu
desteptaciunea, cu invatatura, cu citirea limpede, cu
vorbirea usoara, cu destoinicia si cu toate cele de felul
acesta, pe care le are fara osteneala, nu va dobandi
niciodata bunatatile cele mai presus de fire, caci cel
necredincios in putine va fi necredincios si in multe, si
stapanit de slava desarta�.
SFANTUL IOAN SCARARUL (579-649),
monah si scriitor bisericesc crestin
***
„SMERENIA face din om inger si-i inalta sufletul
spre cer. �Imbracati-va intru smerenie, pentru ca
Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor
smeriti le da har.� (I Petru cap. 5, vers 5).
„NU TE SOCOTI MAI BUN DECAT ALTII, CA NU
CUMVA, POATE, SA FII SOCOTIT MAI RAU IN FATA
LUI DUMNEZEU�.
THOMAS DE KEMPIS (1379-1471),
calugar crestin augustinian, scriitor crestin
***
„MANDRIA este inceputul oricarui pacat, iar
SMERENIA este temelia tuturor virtutilor. Ea este
virtutea specifica a tuturor care s-au identificat cu
Hristos. Nimic nu-l raneste mai mult pe Satana ca
virtutea smereniei, pe calea careia putem ajunge
in cer, de unde el a cazut�.
IRINEU POP BISTRITEANUL,
doctor in teologie, arhiepiscop de Alba-Iulia,
carturar
„1001 CUGETARI�
Preot ortodox roman,