Cam demult, de mult de tot, Dragobetele mi-aduce aminte ca 24
februarie, a fiecarui an, este si ziua ivirii mele in lumea asta mare.
Gazetar fiind, de mai bine de o jumatate de veac, firesc ca am
cunoscut oameni si locuri.
Avand parte de bucurii si
tristeti. De iubiri si despartiri
de tot felul. Intre care si cea
a deselor si lungilor plecari
si reveniri in asezarea mea
natala: Agnita-Sibiana si a
Vaii Hartibaciului. Si, de
fiecare data, cu amintirea
scolii si a casei parintesti.
In care, intr-un tarziu, avea
sa-si gaseasca loc de salaj
si de odihna tihnita, pana la
adanci batranete, si mult
iubitul meu dascal-muzician.
Si nu numai al meu. Ci al catorva zeci si zeci de generatii de elevi,
cuprinzandu-l si pe actorul-compozitor-interpret Gyuri Pascu. Iar
acel Om drag avea sa fie vrednicul si mult regretatul nostru
invatator, Nicolae Nitescu. Stins din viata la varsta de peste 90
de ani!
In calea neuitarii si a readucerilor aminte i-am pastrat inregistrate
pe banda magnetica vocea si cantul, rostite alaturi de unul dintre cei
trei feciori ai sai. Cel care poarta numele de Doru Paul Nitescu:
profesor de muzica, dirijor de cor bisericesc, acordeonist, pianist si
compozitor. Gestul meu incercand sa fie un dar de iubire, marcand
traditionala sarbatoare a Zilei Indragostitilor la Romani. Denumita
din batrani cu un frumos si armonios nume: „DRAGOBETE�. Este acea
sarbatoare a iernii care incearca sa o aseze in uitare pe occidentala
si sofisticata „Valentine�s Day�.

Lasă un răspuns