Demult sau ba, cu adevarat sau ba, dar de trait au trait odata doi frati. Cel mare era avut, iar cel mic, sarac lipit. Casele celor doi frati erau despartite de niste creste stancoase acoperite si de padure.
Intr-o zi, saracul se duse la frate-sau sa ceara cu imprumut niscai faina. Bogatul sedea in cerdac si fuma dintr-o pipa lunga, lunga, pe care o scutura din cand in cand intr-un caus. Auzind rugamintea fratelui sau, el ii raspunse:
- Sa dai pe datorie faina unui sarac e tot asa de cuminte, ca si cum ai da tigrului o oaie! Ti-o mananca si n-o mai vezi!
Si a plecat saracul cu mana goala din casa fratelui sau. Doar cainele bogatului l-a petrecut pana la usa, latrand furios.
Umbla omul amarat, cu sacul desert in spinare. In drum trecu pe langa o crasma. De obicei sarmanul nu se indulcea niciodata cu rachiu. De data asta insa, mai mult de necaz, i-a dat inima ghes sa traga o dusca, si dintr-una intr-alta s-a imbatat. Cand a iesit din crasma, abia de se mai tinea pe picioare; se legana in dreapta si stanga si umbla pe doua carari, apoi s-a pravalit sub un pin si a adormit bustean.
Mult-putin, cat o fi dormit,
n-am aflat. Dar trebuie sa va spun ca pe meleagurile acelea isi avea salasul un grup de dracusori. Si dracusorii au bagat de seama ca sub pin este pravalit cineva, si au recunoscut pe sarac si si-au zis:
- Fratilor! Saracanul acela care sade dincolo de rapa s-a prapadit. Greu a dus-o, bietul de el, cat a trait! Hai sa-l ingropam colo, in movila fericita.
Zis si facut. L-au saltat pe umeri si l-au carat sus, pe movila. Acolo au sapat o groapa si au pogorat omul intr-insa. In acel moment, saracul s-a trezit, s-a speriat, si cand a urlat o data, au rasunat stancile. Dracusorii s-au speriat si ei si au fugit in salasul lor. Cand
si-a mai revenit saracul din fire, a bagat de seama ca in fundul gropii straluceste ceva. Erau bani de aur. Si-a umplut el sacul cu aur, a iesit din groapa si a plecat acasa. Din ziua aceea nu a mai stiut ce e saracia.
Dupa un timp, frate-sau cel mare a aflat de bunastarea mezinului si s-a dus la el de l-a intrebat:
- Ia spune-mi si mie, cum te-ai imbogatit?
Saracul i-a povestit totul. Atunci bogatanul cel lacom s-a gandit sa faca si el rost de niscai aur. S-a dus la crasma si s-a imbatat crita. Clatinandu-se pe picioare, s-a indreptat spre padure si sub primul pin a adormit, somn greu ca de plumb.
La miezul noptii s-au ivit dracusorii, l-au recunoscut pe hapsan si s-au inteles sa-l invete minte:
sa-l duca undeva departe, departe, intr-o vagauna pierduta de lume. L-au luat in spinare si au pornit-o cu el pe munte, catarandu-se tot mai sus si tot mai sus pe marginea unei prapastii. Deodata, bogatanul s-a trezit si cand s-a pornit sa urle, au rasunat stancile ca de trasnet. Dracusorii
s-au speriat si l-au scapat in prapastie, unde s-a prapadit, ca nici urma n-a ramas de el.
Fie ca norocul sa va calauzeasca intotdeauna dragii prieteni.
"Din volumul �La poarta raiului nu se sta la rand�, aparut la Editura "NICO", Targu Mures.
Parintele Gheorghe Sincan,
paroh la Targu-Mures
