Razboiul Si vanatoarea de comori
Pentru a fi mai convinsi despre a ceea ce inseamna jaful de comori in istoria razboaielor, am sa ofer un exemplu concludent in acest sens.
In timpul Razboiului de 30 de ani (1618-1648), purtat intre principii protestanti din Imperiul Romano-German, pe de o parte, si principii catolici si imparat, pe de alta parte, transformat intr-un razboi general european, intre prazi se afla si o carte. Este vorba de „Codex Aureus”, un Evangheliar scris cu litere de aur, frumos ornamentat, care isi avea originea de la Carol cel Mare, si care se pastra atunci la Manastirea din Aachen. Autorii jafului si-au impartit prada intre ei, prin ruperea codicelui in doua parti. Prima jumatate a ajuns in celebra biblioteca a contelui Migazzi din Viena, de la care o achizitioneaza mai tarziu episcopul romano-catolic de Alba Iulia, Ignatius Batthy�ny, in a carui biblioteca se pastreaza si acum. Cealalta jumatate a ajuns in Biblioteca Vaticanului, iar copertile deosebit de frumoase, lucrate in placute de fildes, au ajuns si ele impartite intre Britisch Museum din Londra si Muzeum Sacro din Roma. In deceniul al 7-lea, presedintele Romaniei de atunci, recunoscut pentru politica sa, avea nevoie de 10 miliarde de dolari pentru retehnologizarea industriei, pe care ii si obtine, oferind drept garantie manuscrisul „Codex Aureus”. De aici si concluzia ca o singura carte, in timp de razboi, poate constitui o mare miza sau poate deveni un obiect strivit sub cizmele unui soldat.
Desigur, in timp, lucrurile au evoluat. Artele, prin lucrarile lor, au devenit, aproape am putea spune, tinta principala organizata in cadrul unor confruntari armate, asa cum a fost in cazul celui de Al Doilea Razboi Mondial. Marturie in cest sens avem inegalabila carte „Oamenii Monumentelor. Eroi aliati, Hoti nazisti si Cea mai mare vanatoare de comori din istorie”, a lui Robert T. Edsel, accesibila acum si cititorilor de limba romana prin stralucita traducere a sa din limba engleza de catre autorizatul traducator Nicolae-Dan Cetina, cel care ne-a mai purtat prin teatrul de razboi al marilor conflagratii mondiale, si care se remarca prin acuratetea talmacirilor sale, dand forta si cursivitate cuvantului, facand lectura clara si plina de inteles.
Scrierile lui Cornelius Ryan, in traducerile lui Nicolae-Dan Cetina, ne-au introdus in cunoasterea unor lucrari capitale privind ororile razboiului, cu incrancenarile sale, asa cum au fost: „Ziua cea mai lunga”, „Un pod nu prea indepartat”, „Camarazi de razboi” si „Ultima batalie”, scrieri in care prevala lupta oarba dintre oameni, dusa pana la dementa, pentru suprematie, supunere si putere, soldata cu mari pierderi omenesti si distrugeri materiale de neinchipuit. Toate acestea ne conduceau la ideea unei gandiri din care sa traga foloasele un imperiu imaginar de o mie de ani, beneficiar a tot ce a produs mai valoros omenirea in evolutia sa multimilenara. In acest sens, Al Doilea Razboi Mondial a fost cel mai distructiv.
Ceea ce a ramas mai putin cunoscut si elucidat pana in zilele noastre a fost efortul pentru salvarea civilizatiei. In decursul timpului, aceasta s-a manifestat indeosebi prin arta. Arta inseamna imaginea autentica perpetuata peste timp, monumentele au devenit simbolurile spre care aspiram, iar arhitectura constructiilor a dovedit aspiratia spre inaltimi. Arta, sub diferitele sale forme, reprezinta mostenirea trecutului si prefigurarea viitorului, mai mult decat atat, arta este, si a fost, intotdeauna, dovada vizibila a mintilor libere. Acestui scop trebuia sa-i raspunda grupul de soldati „Oamenii Monumentelor”, care au actionat, intre anii 1943-1951, pentru salvarea acestor valori supuse jafului. Bazele sale au fost puse in SUA, iar terenul de actiune l-a constituit teatrul de razboi din Europa. A fi „Om al Monumentelor” presupunea o pregatire speciala, fizica si intelectuala, cunostinte din domeniul artelor, motiv pentru care au fost recrutati directori de muzee, custozi, arhitecti, profesori si educatori, devenind, prin instructie, buni luptatori, capabili de actiune si sacrificiu in implinirea unei misiuni.
Spatiul nu ne permite sa derulam acum si aici toate relatarile adunate in cele peste 500 de pagini pe care le are cartea. O sa ma rezum numai la un exemplu al modului de actiune al soldatilor americani care faceau parte din acest grup, si care au trecut prin momente dramatice pentru a-si duce la indeplinire obligatiile asumate.
Orasul Aachen, din Germania, in octombrie si noiembrie 1944, era tinta unui puternic asediu din partea aliatilor. Se opunea o puternica rezistenta din partea nazistilor, deoarece aici era sediul Sfantului Imperiu Roman, la care Hitler se referea ca la Primul Reich. Catedrala de aici era considerata de el ca si Basilica Sfantul Petru din Roma. Aici erau adapostite comori inestimabile ale civilizatiei. Trupele de aparare erau decimate si nici nu mai vroiau sa opuna rezistenta aliatilor, motiv pentru care au fost trimise pe Frontul de Est. In locul lor a fost adusa aici o divizie de 5.000 de luptatori, care trebuiau sa opuna rezistenta pe viata si pe moarte. Orasul a fost incercuit de trupele aliate, obtinand victorie dupa victorie cu mari pierderi si din partea lor. Au cerut sa se predea, si au fost refuzati. Asediul a durat opt zile, pentru ca, la 21 octombrie, soldatii din armata germana sa se predea. Orasul a devenit o gramada de ruine, Catedrala Palatina avea usile deschise, ferestrele erau transformate in cioburi, mult moloz. Noroc ca o bomba a aliatilor, cazuta in Catedrala, nu a explodat. Bombardamentele au aprins in mai multe randuri, acoperisul fiind stins de soldatii germani. Aici se pastrau bustul aurit a lui Constantin cel Mare, Crucea pentru procesiuni, incrustata cu nestemate, a lui Lothar al II-lea, si tot aici se pastra medalionul imparatului roman Iulius Caesar. Toate erau transportate intr-un adapost, la o mina din Siegen, unde erau impachetate in sase lazi. „Oamenii Monumentelor”, capitanul Walker Hancock, implicat in asediul Armatei 1 S.U.A., insotit de locotenentul George Stout, scria ca: „Aachen era un oras mort, un cimitir de sarme frante, metal ruginit, si moloz murdar de fecale de caine. Si-a imaginat si, privind in jos pe unele strazi, ca nu se va mai intoarce nimeni niciodata”.
Cartea abunda in asemenea exemple, „Oamenii monumentelor” fiind prezenti peste tot unde se desfasurau lupte, salvand vestigii ale artei universale, asigurand spatii corespunzatoare de conservare si pastrare si, nu in ultimul rand, asistenta privind restaurarea acestora, operatiuni care se desfasurau pana la restituirea lor proprietarilor de drept. Ei au fost aceia care au descoperit depozitele de pastrare a acestora, in cele mai multe cazuri necorespunzatoare din punct de vedere al climatului. Cartea este incitanta. Nu intamplator, a fost tradusa in 30 de limbi, au fost vandute aproape doua milioane de exemplare, a fost ecranizata si premiata in mai multe randuri.
Raman impresionat de hobby-ul avocatului Nicolae-Dan Cetina. El este nu numai un bun traducator, ci si un cunoscator al istoriei. Nu intamplator. Il mosteneste pe bunicul sau, fost profesor de istorie si director al Liceului romanesc din Balti (Basarabia). De aici si pasiunea tatalui sau, Petru Cetina. Bibliotecar fiind, nu stiu daca arhitectului i-au scapat multe carti de istorie necitite. La cursiva si frumoasa limba romaneasca un merit il are mama sa. Nici editorul Sebastian nu este mai prejos. Promisiunile sunt pe masura. Asadar o familie unita, o echipa de neintrecut.
Dimitrie PoptamaS
(Fragmente din prezentarile cartii, in data de
5 martie, la Sala Mica a Palatului Culturii)
Cel mai mare jaf al istoriei
Sunt onorata sa ma aflu aici, la invitatia distinsului meu prieten, Nicolae Dan Cetina, caruia sper ca, in limita bagajului meu informational cu privire la tema, sa-i pot raspunde pentru gestul de incredere si gratie cu care mi s-a alaturat in iarna trecuta, facand parte din echipa de realizatori ai editiei a IV-a a „Puntilor de lumina”. Atunci a facut vorbire, in fata unui public numeros, ca si dvs. aici, despre „Oamenii monumentelor” _ cartea tradusa de el, si editata la propria editura – Sebastian Publishing House (editura nascuta la Targu-Mures in 2005!), carte ce nu iesise inca de sub tipar _ si despre filmul „Eroii monumentelor”, regizat de George Clooney (prezent si in distributie, in rolul lui Frank Stokes), film ce inca nu rula nici pe ecranele americane (aceasta urmand a se intampla in 7 februarie 2014), nici in Romania (unde a aparut in 14 februarie si inca sta pe afise). Fiindca, asa cum precizam si atunci, in decembrie, cartea, fiind in egala masura ofertanta pentru cinematografie, a suscitat maximum de atentie inclusiv la Hollywood, inspirand scenariul filmului amintit..
„Daca omori o generatie de oameni, va veni alta in locul ei, dar daca le distrugi cultura, e ca si cum n-ar fi existat niciodata. Acesta pare sa fi fost planul diabolic al lui Hitler in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, sa nimiceasca Europa, lasand-o fara marile ei creatii artistice. Cu toate acestea, America s-a dovedit eroul salvator al culturii europene de secole, infiintand un grup care s-a ocupat, in ultima perioada a razboiului, de recuperarea operelor furate de nemti.” Tot atunci, in 28 decembrie, Dan a prezentat si trailerul filmului, in sala „Tonitza” a Hotelului „Continental”, prezenta sa bucurandu-se de succes. I-am multumit atunci, si o fac si acum. Mai mult decat atat, intamplarea face – desi eu nu cred in simple intamplari!- ca, in ziua in care americanul Robert Edsel, autorul cartii in discutie tocmai implinea 67 de ani, el primea acest cadou de la noi, echipa „Puntilor de lumina”, fara a ne cunoaste (cu exceptia lui Dan Cetina) sau fara a sti macar unii despre existenta celorlalti!
In fine, revenind la biografia scriitorului, in 1994, Robert Edsel isi vinde firma petroliera, primeste 36 de milioane de dolari si paraseste Lumea Noua, pentru a se stabili la Florenta, unde, pasionat de arta, dar si de istoria recenta a umanitatii, investeste enorm in mii de fotografii si documente pentru identificarea si recuperarea comorilor furate de nazisti, in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, si despre odiseea echipei internationale de temerari _ barbati si femei – care s-au incumetat, in conditii de razboi (ei nemaifiind sau nefiind deloc combatanti), sa le ia urma si sa redea lumii civilizate macar o parte din cele aproximativ
5 milioane de opere de arta furate.
Edsel incepe sa scrie, cam prin 2005, carti devenite ulterior best-sellere „New York Times”, bazate pe adevaruri verificate in urma unor ample investigatii, a unor indelungate si foarte serioase documentari, contactand martori si supravietuitori ai curajosului demers ce s-a prelungit si dupa terminarea Razboiului, pana in 1951. Rescuing Da Vinci, Oamenii Monumentelor: Eroi Aliati, Hoti nazisti si Cea mai mare vanatoare de comori din istorie si Saving Italy. Sunt ample opusuri-document, scrise impreuna cu Bret Witter, inclusiv despre eforturile comandoului salvator „The Monuments Men” de a recupera opere de arta de exceptionala valoare universala in contextul capitularii naziste, care presupunea inclusiv aplicarea discretionarului si criminalului „Plan Nero” al lui Hitler, conform caruia comorile ce nu interesau, nu erau conforme cu ideologia nazista ori nu puteau fi transportate in Germania, la Linz, pentru F�hrermuseum, ori in unele colectii particulare ale nazistilor privilegiati, trebuiau distruse. F�hrerul nota intr-un catalog atat obiectele de arta in posesia carora voia sa ajunga, cat si pe cele pe care le dispretuia, sortindu-le distrugerii, scopul final fiind era sa nu ramana nicio urma, nicio amintire identitara a popoarelor ne-ariene!
„La apogeu, �Monuments Men�, cum i s-a spus colocvial comandoului, a cuprins in randurile sale 350 de �vanatori de comori� (din care doi si-au pierdut viata in misiune) si a functionat, „mai bine de un an dupa terminarea razboiului, pana spre sfarsitul lui 1946. Personajele din carte sunt multe, interesante, fiecare cu rolul si cu destinul sau. Despre cartea aceasta
s-ar putea scrie� o alta carte! Pentru „Oamenii monumentelor” , Edsel s-a documentat 13 ani. Acest fapt spune, de la sine, foarte mult. Sa mentionam faptul ca autorul nu este istoric, desi cartea are continut istoric. As sublinia si ca, desi nu este jurnalist, nici romancier, nici critic de arta, lectura cartii „Oamenii monumentelor” poate fi abordata in oricare dintre „cheile” pe care le implica preocuparile enuntate. As spune ca e ca o plasa abil impletita, labirintica, din care cititorul, odata intrat, cu greu se mai poate desprinde.
Volumul aflat la baza ecranizarii filmului „Eroii monumentelor” al lui George Clooney este tradus, cu drept de copyright pentru versiunea romaneasca, de avocatul targumuresean Nicolae Dan Cetina, existand un contract semnat de acesta, in ianuarie 2013, cu insusi Robert Edsel.
Asadar, unde incadram „Oamenii monumentelor”? O carte-document, non-fiction, o suita de povestiri istorice, de anchete si reportaje de razboi, insotite de suspansul thriler-ului, minieseuri plastice, uneori, literatura politista, ancheta jurnalistica etc., etc., toate la un loc si o singura eticheta, mare: Omagiu eroilor! Macar acum, tarziu, caci rasplata sacriciilor si jertfelor acestora nu a fost pe masura sau… nu a mai apucat sa fie deloc!
O carte frumoasa, eleganta, inteligent, abil si rafinat construita, minunat, accesibil, fermecator tradusa, amintindu-mi, intr-un plan indepartat, intrigile paralele ale lui Umberto Eco din „In numele trandafirului”, aparuta in conditii grafice de referinta, lucrata cu nedisimulata iubire si migala de bijutier.