29 mai 2014, zi anuntata de
clopotele bisericilor ca fiind de
mare sarbatoare � Inaltarea
Domnului. Oamenii se indreapta
spre biserici; dupa slujba, si spre
locul de pelerinaj al iernutenilor:
Monumentul Eroilor de la Oarba.
Este si Ziua Eroilor. La Monument
vom intalni elevi si profesori din
cele doua unitati de invatamant
din Iernut, militari, oficialitati si
cativa localnici. Oare nu este
cazul sa facem mai mult pentru cei
11.000 de eroi de pe aceste
meleaguri? Cate jertfe pentru ca
aceasta insula de latinitate sa
dainuiasca!

Dupa-amiaza, membrii Cercului
„Al. Macarie� al ASTREI Iernut se
indreapta spre Primarie, unde se
va desfasura sedinta lunara.
Presedintele cercului, domnul
prof. Sever Pop deschide sedinta
si propune un moment de reculegere
in memoria presedintelui
de onoare, preotul George Oarga,
disparut dintre noi la 23 aprilie
si care ar fi implinit 85 de ani la
17 mai 2014.

Se anunta ordinea de zi. Primul
material, intitulat „SFINTII MARTIRI
BRANCOVENI�, este prezentat
de catre domnul Sever Pop. Cu
tristete, anunta ca materialul a
fost redactat de parintele George
Oarga, care cu amintirea Brancovenilor
si a Blajului s-a indreptat
spre stele. Documentatul referat
contine trei parti: 1.Istorie; 2.Ctitorie;
3.Martiriul. In prima parte, autorul
puncteaza elemente biografice
referitoare le viitorul Domn si familia
sa. Istoricii Nicolae Iorga si Al.
Xenopol sunt surprinsi de indelungata
sa domnie � 25 de ani � in
conditiile unor vremuri atat de
tulburi. Concluzia unanima este
genialitatea sa politica. In partea a
doua, Constantin Brancoveanu este
vazut ca mare „ctitor� de cultura si
de lacasuri sfinte, un mare iubitor
de invatatura si intelepciune carturareasca.

Sunt evidentiate numeroasele
carti tiparite, bisericile si
manastirile ridicate. In timpul
domniei sale s-a creat un stil nou in
arhitectura romaneasca „stilul
brancovenesc�. Partea a treia
cuprinde martiriul domnitorului. In
final se arata ca Sf. Sinod, adunat
in 20 iunie 1992, a hotarat declararea
ca sfant a lui Constantin
Brancoveanu.

In continuare, doamna profesoara
Monica Pop prezinta materialul
intitulat „Moartea lui
Constantin Brancoveanu si a fiilor
sai�. Faptele istorice sunt imbracate
intr-o frumoasa limba
literara. Citatele date sunt adevarate
pilde pentru urmasi:

„Mi-ati omorat, paganilor, patru
feciori. Dumnezeu sa va prapadeasca
iarasi si iarasi! Sa va
stinga de pe fata pamantului, cum
se risipesc norii la bataia vantului.
Loc sa n-aveti unde sa fiti ingropati,
nici copiii sa vi-i puteti
mangaia! Fara odihna si fara pace
sa fiti in veci!… Asa sa m-auza
Domnul!�

In final, se prezinta un c.d.
despre manastirea Hurezi (Horezu),
pregatit tot de parintele Oarga.
Au urmat completari competente
si interesante facute de prof. de
istorie Ioan Sona, Gheorghe
Andreica, precum si de prof.
Ovidiu Cormos, Vasile Pogacean,
Sever Pop si dr. Marius Nanu.
Ploaia si tunetele de afara, de
la sfarsit, au binecuvantat activitatea
cercului „ASTRA� din Iernut.

Cercul „Al. Macarie�
al ASTREI Iernut,

Lasă un răspuns